În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire stadion «Nicolae Dobrin», str. Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Pitești, județul Argeș“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Pitești, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Adrian Câciu
București, 11 ianuarie 2023.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Construire stadion «Nicolae Dobrin», str. Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Pitești, județul Argeș“
Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiției
• Unitatea administrativ-teritorială municipiul Pitești, după realizarea investiției
Amplasament: Municipiul Pitești, str. Nicolae Dobrin nr. 10, județul Argeș
Indicatorii tehnico-economici:
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea investiției se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale municipiul Pitești, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Notă Reproducem prevederile art. 1 și 2 din HOTĂRÂREA nr. 194 din 9 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 199 din 9 martie 2023: Articolul 1 Se aprobă desființarea Complexului Sportiv „Nicolae Dobrin“ din strada Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Pitești, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea realizării, pe același amplasament, a obiectivului de investiții „Construire Stadion Nicolae Dobrin, str. Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Pitești“, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 11/2023 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire stadion «Nicolae Dobrin», str. Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Pitești, județul Argeș“. Articolul 2 Terenul eliberat în urma desființării este destinat exclusiv în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 . ANEXĂ DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului Complex Sportiv „Nicolae Dobrin“, propus pentru desființare în vederea realizării, pe același amplasament, a obiectivului de investiții „Construire Stadion Nicolae Dobrin, str. Nicolae Dobrin nr. 10, municipiul Pitești“ Nr. crt. Denumirea bunului Adresa bunului Caracteristicile tehnice ale bunului imobil Situația juridică actuală 1 Complex Sportiv „Nicolae Dobrin“ Municipiul Pitești, județul Argeș, str. Nicolae Dobrin nr. 10 Suprafață totală a terenului = 119.342 mp, cu următoarele construcții: C1 - Tribună de beton, parter, suprafață construită la sol = 7.044 mp, suprafață construită desfășurată = 7.044 mp; C2 - Pavilion cu vestiare din beton, P + 1E, suprafață construită la sol = 945 mp, suprafață construită desfășurată = 945 mp; C3 - Grup sanitar din beton, parter, suprafață construită la sol = 68 mp, suprafață construită desfășurată = 68 mp; C4 - Grup sanitar din beton, parter, suprafață constituită la sol = 72 mp, suprafață construită desfășurată = 72 mp; C5 - Grup sanitar din beton, parter, suprafață construită la sol = 72 mp, suprafață construită desfășurată = 72 mp; C6 - Grup sanitar din beton, parter, suprafață construită la sol = 74 mp, suprafață construită desfășurată = 74 mp; C7 - Tabelă electronică, beton, parter, suprafață construită la sol = 17 mp, suprafață construită desfășurată = 17 mp; C8 - Tribună de beton, parter, suprafață construită la sol = 1.066 mp, suprafață construită desfășurată = 1.066 mp; C9 - Cabine, parter, suprafață construită la sol = 265 mp, suprafață construită desfășurată = 265 mp; C10 - Anexă, parter, suprafață construită la sol = 42 mp, suprafață construită desfășurată = 42 mp; C11 - Anexă, parter, suprafață construită la sol = 32 mp, suprafață construită desfășurată = 32 mp CF nr. 104629 Pitești Domeniul public al municipiului Pitești Hotărârea Guvernului nr. 447/2002 Hotărârea Guvernului nr. 575/2022 CF nr. 104629 Pitești