HOTĂRÂRE nr. 93 din 31 ianuarie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 6 februarie 2023
Intrat în vigoare
06.02.2023
Forma consolidată din
06.02.2023

Având în vedere faptul că Asociația Folclorică „Someșul Napoca“, recunoscută ca fiind de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr. 491/2018, nu a îndeplinit obligațiile de a menține cel puțin nivelul activității și performanțele care au determinat recunoașterea acesteia ca fiind de utilitate publică, precum și de a publica în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate și situațiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, prevăzute la art. 41 alin. (2) lit. a) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se retrage statutul de utilitate publică recunoscut Asociației Folclorice „Someșul Napoca“.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 491/2018 privind recunoașterea Asociației Folclorice „Someșul Napoca“ ca fiind de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 12 iulie 2018, se abrogă.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul culturii, Diana-Ștefana Baciuna, secretar de stat

București, 31 ianuarie 2023.

Nr. 93.

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.