În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, al art. 193 alin. (7) lit. d) și alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă închirierea unor spații din domeniul public al statului și administrarea Centrului Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii „Doctor Nicolae Robănescu“, unitate sanitară din subordinea Ministerului Sănătății, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea desfășurării serviciilor medicale de ortezare și protezare.
(1) Închirierea spațiilor prevăzute la art. 1 se va realiza prin licitație publică, în condițiile legii.
(2) Se împuternicește Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii „Doctor Nicolae Robănescu“, unitate sanitară din subordinea Ministerului Sănătății, în calitate de administrator al bunurilor imobile, să organizeze procedura de licitație publică pentru închirierea spațiilor prevăzute la art. 1.
(3) Contractul de închiriere se încheie de către unitatea sanitară prevăzută la alin. (2), pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin act adițional pe o durată egală cu jumătate din durata inițială.
(4) O cotă-parte de 50% din chiria încasată, potrivit contractului prevăzut la alin. (3), rămâne la dispoziția unității sanitare prevăzute la alin. (2), pentru întreținerea imobilelor aflate în administrarea sa și pentru dezvoltare, iar restul de 50% din chirie se va vira la bugetul de stat.
(5) Prețul minim lunar pentru închirierea spațiilor prevăzute în anexă este de 5.46 euro/mp, echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua licitației.
(6) Închirierea spațiilor prevăzute la art. 1 se va realiza fără afectarea circuitelor medicale și desfășurării și organizării activității medicale.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, articolul 3 alineatul (2), respectiv punctul 2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 148/2015 privind actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare, precum și aprobarea închirierii unor imobile sau părți din acestea aflate în domeniul public al statului și în administrarea unităților subordonate Ministerului Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 16 martie 2015, se abrogă.
PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul sănătății, Adriana Pistol, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Mihai Diaconu, secretar de stat
București, 8 februarie 2023.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor din domeniul public al statului și administrarea Centrului Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie Copii „Doctor Nicolae Robănescu“, unitate sanitară din subordinea Ministerului Sănătății, care vor fi închiriate
Nr. M.F.P.Codul de clasificareAdresaDenumirea bunului care face obiectul actului normativValoarea de inventar a părții de imobil care constituie obiect al închirierii (lei)Descrierea tehnică a bunului (suprafață construită, suprafață desfășurată, regim de înălțime, CF)Caracteristicile spațiului care se închiriazăSuprafața care se închiriazăDestinația8.25.01Municipiul București, str. Sold. Dumitru Mincă nr. 44, sectorul 4Sediul CNCRNC „Doctor Nicolae Robănescu“14.065.343266.082,261S = 4 mp (magazie) din subsolul clădirii C1, identificată prin nr. cad. 230568 - C1Destinat serviciilor de ortezare și protezareS = 18 mp (magazie) din parterul clădirii C1, identificată prin nr. cad. 230568 - C1S = 17 mp (cameră mulaj) din subsolul clădirii C1, identificată prin nr. cad. 230568 - C1S = 37 mp (cameră ortezare) din subsolul clădirii C1, identificată prin nr. cad. 230568 - C1S = 18 mp (cameră șlefuire) din subsolul clădirii C1, identificată prin nr. cad. 230568 - C1S = 37 mp (cameră încălțăminte ortopedică) din subsolul clădirii C1, identificată prin nr. cad. 230568 - C1
Suprafață construită = 1.236 mp;
suprafață desfășurată = 3.858 mp;
regim de înălțime = C1 = S + P + 1