LEGE nr. 72 din 31 martie 2023

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 3 aprilie 2023
Intrat în vigoare
06.04.2023
Forma consolidată din
06.04.2023

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ARTICOL UNIC

La articolul 150 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 150

(1) Primarul depune jurământul prevăzut la art. 117 în ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local sau în fața judecătorului delegat, în camera de consiliu, în cazul în care ședința privind ceremonia de constituire a consiliului local nu are loc în termen de 30 de zile de la data alegerilor sau în cazul când, din alte motive temeinice, acesta nu a putut depune jurământul în această ședință. Încheierea judecătorului delegat este definitivă și se comunică de îndată prefectului și secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR ION-MARCEL CIOLACU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

București, 31 martie 2023.

Nr. 72.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.