HOTĂRÂRE nr. 302 din 5 aprilie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 290 din 6 aprilie 2023
Intrat în vigoare
06.04.2023
Forma consolidată din
06.04.2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Normele metodologice privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale pe teritoriul României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 337/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 31 mai 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 11, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

Articolul 11

(1) Persoana desemnată de către o întreprindere prevăzută la art. 3 lit. a) din Lege să asigure legătura cu autoritățile competente din România are obligația de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, documentele necesare realizării controlului privind respectarea condițiilor de muncă prevăzute la art. 6 din Lege.

2. La articolul 11, alineatul (2) se abrogă.

3. La articolul 15 alineatul (1), litera j) va avea următorul cuprins:

j) refuzul persoanei desemnate de către o întreprindere prevăzută la art. 3 lit. a) din Lege să asigure legătura cu autoritățile competente din România de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora, documentele necesare controlului privind respectarea condițiilor de muncă prevăzute la art. 6 din Lege.

4. La anexa nr. 1 la normele metodologice, punctul 2.4 va avea următorul cuprins:

2.4. [ ] Persoana desemnată să asigure legătura cu autoritățile competente din România.

5. La anexa nr. 1 la normele metodologice, sintagma „Numele și prenumele reprezentantului legal/ împuternicitului“ se înlocuiește cu sintagma „Numele și prenumele persoanei desemnate să asigure legătura cu autoritățile competente din România“.

6. La anexa nr. 2 la normele metodologice, punctul 2.4 va avea următorul cuprins:

2.4. [ ] Persoana desemnată să asigure legătura cu autoritățile competente din România.

PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Ministrul muncii și solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi p. Ministrul afacerilor externe, Iulian Fota, secretar de stat

București, 5 aprilie 2023.

Nr. 302.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.