ORDIN nr. 126 din 31 martie 2023

ORDIN Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 11 aprilie 2023
Intrat în vigoare
11.04.2023
Forma consolidată din
11.04.2023
Cuprins

Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 241.416 din 24.03.2023 al Direcției îmbunătățiri funciare și fond funciar,

în baza prevederilor art. 27 alin. (1) și (4) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigații aparținând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și situată pe teritoriul Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații SPP 37 Boțârlău din județul Vrancea, în proprietatea acestei organizații, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, sub condițiile rezolutorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Predarea-primirea infrastructurii secundare de irigații, prevăzută în anexa menționată la art. 1, se face la starea fizică existentă la momentul solicitării de preluare, pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în condițiile legii, în care sunt specificate obligațiile prevăzute de Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Patrimoniul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor transmise potrivit art. 1, răspunderea pentru exactitatea, realitatea și corectitudinea datelor aferente bunurilor ce fac obiectul prezentului act normativ aparținând acestei entități.

Articolul 4

Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la propunerea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, se aprobă retragerea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătățiri funciare preluate de către organizația utilizatorilor de apă pentru irigații prevăzută la art. 1, în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării de către această organizație a obligațiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), prin aplicarea dispozițiilor art. 29^3 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea

București, 31 martie 2023.

Nr. 126.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor din infrastructura secundară de irigații, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, care se transmit în proprietatea Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații SPP 37 Boțârlău, județul Vrancea

Nr. crt.

Codul de clasificare și nr. MFP alocat prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Denumirea bunului

Descrierea tehnică

Adresa

Valoarea contabilă netă (lei)

1

9.2.8.15 INVPPS-6506145-2016

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare

CIF 29275212

Organizația utilizatorilor de apă pentru irigații SPP 37 Boțârlău, satul Vulturu, comuna Vulturu, Str. Libertății nr. 110 Înregistrată în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare cu nr. 698/16.06.2021 CIF 45037239

Clădire stație SPP 37 Vulturu

Clădire stație = 1 buc.

Suprafața construită = 98 mp

Suprafața desfășurată = 98 mp Regim înălțime - parter

UAT Vulturu, satul Vulturu, județul Vrancea

8.822,23

2

9.1.6. INVPPS-6506245-2016

Teren SPP 37 Boțârlău

Suprafața = 365 mp

460,00

3

9.2.8.15 INVPPS-6506147-2016

Rețea interioară SPP 37 Vulturu

Amenajare interioară - rețea conducte cu o lungime totală de 3.010 m și antene cu o lungime totală de 6.485 m

21.926,05

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.