Având în vedere:
– prevederile art. 63^1 alin. (1) și (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
– art. II din Legea nr. 277/2022 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011;
– Referatul de aprobare nr. 2.738 din 24.11.2022 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea grupelor de acomodare pentru dobândirea de noțiuni de limbă, cultură și civilizație românească de către elevii care nu au fost înscriși în sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani;
– prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 34/1999 privind înființarea Institutului Limbii Române, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Se aprobă Metodologia privind organizarea și desfășurarea grupelor de acomodare pentru dobândirea de noțiuni de limbă, cultură și civilizație românească de către elevii care nu au fost înscriși în sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 28 martie 2023.
ANEXĂ
METODOLOGIE
privind organizarea și desfășurarea grupelor de acomodare
pentru dobândirea de noțiuni de limbă, cultură și civilizație
românească de către elevii care nu au fost înscriși în
sistemul de învățământ din România în ultimii doi ani