În conformitate cu prevederile:
– art. 138 alin. (1) și (2) și art. 158 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educației nr. 3.651/2021 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat și a sistemelor de criterii, standarde și indicatori de performanță utilizați în evaluare;
– Ordinului ministrului educației nr. 5.978/2021 privind menținerea acreditării Universității „Ovidius“ din Constanța în vederea organizării programelor de studii universitare de doctorat, cu modificările ulterioare,
luând în considerare Adresa Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nr. 2.214 din 4.04.2023, înregistrată la Ministerul Educației cu nr. 278/GP din 11.04.2023, prin care se înaintează Hotărârea Consiliului ARACIS nr. 80/H din 31.03.2023 cu privire la acreditarea domeniului de doctorat „Știința sportului și educației fizice“ în cadrul Școlii Doctorale de Știința Sportului și Educației Fizice, organizată la Universitatea „Ovidius“ din Constanța,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Se aprobă acreditarea domeniului de studii universitare de doctorat „Știința sportului și educației fizice“ care se organizează în cadrul Școlii Doctorale de Știința Sportului și Educației Fizice din Universitatea „Ovidius“ din Constanța.
Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației și instituția organizatoare de studii universitare de doctorat - Universitatea „Ovidius“ din Constanța vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 28 aprilie 2023.