Biroul Roman de Metrologie Legală îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) elaborează proiecte de hotărîri și de instrucțiuni de metrologie legală, cu caracter obligatoriu, pe care le supune spre aprobare Guvernului, urmărind armonizarea normelor interne cu cele internaționale în domeniul metrologiei legale;
b) atesta etaloanele din Sistemul național de etaloane;
c) asigura și urmărește conservarea și garantarea exactității etaloanelor naționale și primare pe care le deține, prin compararea lor cu etaloanele internaționale;
d) elaborează programe de dezvoltare a activității de metrologie legală și colaborează cu ministerele și alte organisme naționale interesate în dezvoltarea metrologiei;
e) avizează temele de cercetare din domeniul metrologiei legale, finanțate de la buget;
f) efectuează controlul metrologic al statului, reglementează, supraveghează și controlează fabricarea, repararea și utilizarea etaloanelor, verificarea mijloacelor de măsurare, precum și măsurile din domeniile de interes public stabilite de lege;
g) constata contravențiile și aplica amenzile prevăzute de legislația din domeniul metrologiei și sesizează organele de urmărire penală ori de cîte ori constata încălcări ale legii penale;
h) acorda și retrage autorizații pentru exercitarea activităților de metrologie prevăzute de lege;
i) acorda și retrage aprobarea de model pentru fabricarea și importul mijloacelor de măsurare prevăzute de lege;
j) organizează și asigura certificarea mijloacelor de măsurare, conform normelor internaționale de metrologie legală, pe baza procedurilor proprii;
k) organizează și asigura funcționarea rețelei de laboratoare de etalonari și verificări metrologice;
l) organizează laboratoare fixe și mobile pentru etalonarea și verificarea mijloacelor de măsurare în locurile unde se fabrica, se repara sau se utilizează mijloace de măsurare supuse controlului metrologic al statului;
m) propune și percepe taxe sau, după caz, stabilește tarife, în condițiile legii, pentru efectuarea expertizărilor, evaluărilor și controalelor în vederea emiterii autorizațiilor, aprobărilor de model și certificarilor prevăzute la lit. h)-j), precum și pentru etalonari și verificări metrologice;
n) sprijină învățămîntul și organizează formele de perfecționare profesională în domeniul metrologiei legale;
o) asigura editarea și difuzarea publicațiilor de specialitate, a instrucțiunilor de metrologie legală, precum și a altor reglementări și documente din domeniu;
p) participa, reprezentind interesele României, în organisme internaționale și regionale de metrologie legală și colaborează cu instituții similare din alte tari.
Biroul Roman de Metrologie Legală publică periodic, în publicații oficiale de metrologie legală, lista cu tipurile de mijloace de măsurare supuse controlului metrologic al statului, lista laboratoarelor de metrologie și de încercări autorizate sau acreditate, lista cu importurile de mijloace de măsurare avizate, lista cu aprobările de model acordate, lista cu producătorii și produsele acestora care au obținut certificarea conform normelor internaționale de metrologie legală, precum și alte date referitoare la metrologia legală.
Conducerea Biroului Roman de Metrologie Legală este asigurata de un director general, numit prin decizie a primului-ministru. Pe lîngă directorul general funcționează colegiul de conducere, organ cu caracter consultativ. Președintele colegiului de conducere este directorul general.
Directorul general conduce activitatea curenta și reprezintă Biroul Roman de Metrologie Legală în raporturile cu ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, organizații din țara, precum și în relațiile internaționale. În acest scop, directorul general poate da împuterniciri de reprezentare și altor persoane din cadrul instituției.
Structura organizatorică a Biroului Roman de Metrologie Legală este prevăzută în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărîre.
Biroul Roman de Metrologie Legală are în subordine 14 inspecții interjudetene de metrologie, unități cu personalitate juridică, finanțate de la bugetul de stat, și laboratoare teritoriale de metrologie, precum și un laborator de încercări pentru aprobări de model, ca unități fără personalitate juridică și cu finanțare extrabugetara. Organizarea, funcționarea și structura organizatorică a acestora se aproba prin ordin al directorului general al Biroului Roman de Metrologie Legală.
Biroul Roman de Metrologie Legală preia de la Institutul Național de Metrologie laboratorul de încercări de stat și fiabilitate, precum și laboratoarele teritoriale și al municipiului București de etalonari și verificări metrologice, împreună cu personalul aferent acestora.
Finanțarea activității aparatului propriu al Biroului Roman de Metrologie Legală este asigurata de la bugetul de stat, ca și cea a inspecțiilor interjudetene de metrologie.
Evidenta financiar-contabila a laboratoarelor teritoriale de metrologie se tine și se urmărește separat de Biroul Roman de Metrologie Legală, prin inspecțiile interjudetene de metrologie pe raza cărora se afla aceste laboratoare.
Sumele încasate de Biroul Roman de Metrologie Legală reprezentind taxele pentru expertizări și autorizari, amenzile, precum și tarifele provenite din activități proprii realizate de personalul bugetar, se fac venit la bugetul de stat.
Tarifele pentru etalonarea și verificarea metrologica obligatorie a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic al statului, conform legii, se stabilesc de Biroul Roman de Metrologie Legală, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor, conform actelor normative în vigoare. Respectarea tarifelor este obligatorie atît pentru laboratoarele teritoriale ale Biroului Roman de Metrologie Legală, cît și pentru alte laboratoare acreditate de Biroul Roman de Metrologie Legală să efectueze etalonarea și verificarea acestor categorii de mijloace de măsurare.
Institutul Național de Metrologie are următoarele atribuții:
a) efectuează cercetări științifice și tehnice în domeniul metrologiei;
b) asigura conservarea și perfecționarea etaloanelor naționale pe care le deține și urmărește garantarea exactității lor prin comparații cu etaloanele internaționale;
c) transmite unitatea de măsura de la etaloane primare la etaloane secundare;
d) efectuează, la cerere, alte lucrări de metrologie și prestări de servicii, autorizate în condițiile prevăzute de lege;
e) participa la lucrările organismelor internaționale și regionale privind etaloanele primare și la orice alte manifestări internaționale pe probleme de metrologie, altele decît cele de metrologie legală.
Pentru orientarea activității de cercetare și a principalelor direcții de dezvoltare din domeniul metrologiei, se constituie, pe lîngă Institutul Național de Metrologie, Consiliul consultativ de metrologie.
Consiliul consultativ de metrologie este prezidat de directorul Institutului Național de Metrologie.
Membrii Consiliului consultativ de metrologie sînt reprezentanți ai ministerelor, asociațiilor profesionale, patronatului, altor organizații interesate și alți specialiști din domeniu și sînt numiți de președintele acestuia. Directorul general al Biroului Roman de Metrologie Legală este, de drept, membru al Consiliului consultativ de metrologie.
Consiliul consultativ de metrologie stabilește propriul sau regulament de funcționare, secretariatul acestuia fiind asigurat de Institutul Național de Metrologie.
Biroul Roman de Metrologie Legală se dotează cu patrimoniu propriu, constituit din patrimoniul fostelor inspecții interjudetene de metrologie, patrimoniul preluat de la Institutul Național de Metrologie, inclusiv dotările și spațiile aferente laboratoarelor preluate în condițiile art. 6 alin. 3, precum și cu cota-parte de 1/3 din patrimoniul preluat de la fosta Comisie Naționala pentru Standarde, Metrologie și Calitate și unitățile sale teritoriale, pe bază de protocol, încheiat de părți în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, tinindu-se seama de inventarul faptic înregistrat la zi.
Salarizarea personalului din aparatul propriu al Biroului Roman de Metrologie Legală se face potrivit anexei nr. 8 la Legea nr. 40/1991.
Salarizarea personalului din inspecțiile interjudetene de metrologie se face conform anexei nr. 9 la Legea nr. 40/1991, iar cea a personalului din laboratoarele teritoriale de metrologie și din laboratorul de încercări pentru aprobări de model se face conform Hotărîrii Guvernului nr. 307/1991, republicată. Pînă la reglementarea, prin lege, a salarizarii personalului din unitățile de cercetare, personalul din Institutul Național de Metrologie își păstrează actualele niveluri de salarizare.
Ministerul Economiei și Finanțelor va lua măsuri pentru introducerea modificărilor corespunzătoare, care decurg din aplicarea prezentei hotărîri, în indicatorii financiari pe anul 1992, prin transferarea, din bugetul fostei Comisii Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, a fondurilor bugetare necesare Biroului Roman de Metrologie Legală.
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri orice alte dispoziții contrare se abroga.
Ministrul bugetului, veniturilor
statului și controlului financiar,
Secretar de stat în Departamentul pentru
Strategia Reformei și Integrare Economică,