(1) Schema de ajutor de stat prevăzută la art. 1 alin. (1) constă în reducerea accizei, care se acordă sub formă de rambursare, respectiv diferența dintre rata accizei standard, stabilită la nivelul prevăzut la nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII „Accize și alte taxe speciale“ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și rata accizei reduse, în conformitate cu prevederile Directivei 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității - tabelul B al anexei I, exprimată ca echivalentul în lei/1.000 litri al valorii de 21 euro/1.000 litri.
(2) Pentru anul 2023, rata accizei reduse pentru motorină este de 103,9059 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri, calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 3 octombrie 2022.
(3) Pentru anul 2023, diferența dintre nivelul de 1.632,81 lei/ 1.000 litri al accizei, stabilit conform art. IV alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 370/2022, și rata accizei reduse prevăzute la alin. (2) este în cuantum unitar de 1,51804 lei/ litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
(4) În situația în care, în perioada 2024-2025, nivelul accizei stabilit la alin. (2) scade sub nivelul obținut prin transformarea în lei a nivelului de 21 euro/1.000 de litri, utilizând cursul de schimb leu/euro publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului precedent, rambursarea se face prin diferența între nivelul accizei standard și nivelul obținut ca urmare a efectuării acestei transformări.
(4^1) Pentru anul 2024, rata accizei reduse pentru motorina utilizată în acvacultură este de 104,47 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri, calculată la rata de schimb a monedei euro din data de 2 octombrie 2023 de 4,9748 lei pentru 1 euro.
(4^2) Pentru anul 2025, rata accizei reduse pentru motorina utilizată în acvacultură este de 104,49 lei/1.000 litri și reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri, calculată la rata de schimb a monedei euro, comunicată de Banca Centrală Europeană, din data de 1 octombrie 2024, de 4,9759 lei pentru 1 euro.
(4^3) Pentru anul 2024 diferența dintre acciza standard și rata accizei reduse se stabilește după cum urmează:
a) în perioada 1 ianuarie 2024-30 iunie 2024 inclusiv, diferența dintre nivelul aplicabil accizelor de 1.850,95 lei/1.000 litri, prevăzut în coloana 3, nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize și alte taxe speciale» din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, actualizat și stabilit conform art. 342 alin. (1), (3) și (4) și art. 342^1 din același act normativ, și rata accizei reduse de 104,47 lei/1.000 litri, prevăzută la alin. (4^1), este în cuantum unitar de 1,746 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare;
b) în perioada 1 iulie 2024-31 decembrie 2024 inclusiv, diferența dintre nivelul aplicabil accizelor de 2.183,85 lei/1.000 litri, prevăzut în coloana 3, nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize și alte taxe speciale» din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, actualizat și stabilit în conformitate cu art. 342 alin. (1), (3) și (4) și art. 342^1 din același act normativ, și rata accizei reduse de 104,47 lei/1.000 litri, prevăzută la alin. (4^1), este în cuantum unitar de 2,079 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
(4^4) Pentru anul 2025, diferența dintre nivelul aplicabil accizelor de 2.317,59 lei/1.000 litri, prevăzut în coloana 4, nr. crt. 12 din anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize și alte taxe speciale» din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, actualizat conform art. 342 alin. (1), (3) și (4) din același act normativ, și rata accizei reduse de 104,49 lei/1.000 litri, prevăzută la alin (4^2), este în cuantum unitar de 2,213 lei/litru și se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
(5) În cazul în care cantitățile de motorină pentru care se solicită plăți în cadrul schemei de ajutor de stat depășesc cantitățile prevăzute în anexa nr. 1, cuantumul plăților se reduce proporțional.
(1) Beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) depun o cerere de acord prealabil pentru finanțare în cursul lunii decembrie, pentru anul următor, la direcțiile pentru agricultură județene pe a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru anul 2023 cererea de acord prealabil pentru finanțare se depune în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(3) Cererea de acord prealabil pentru finanțare conține informații cu privire la suprafețele de luciu de apă, inclusiv efectivele piscicole pe care le exploatează și/sau lucrările și activitățile în acvacultură pe care beneficiarii le execută până la sfârșitul fiecărui an calendaristic aferent solicitării.
(4) Împreună cu cererea de acord prealabil pentru finanțare se depune/se depun și licența/licențele de acvacultură, în copie.
(1) Fiecare dintre autoritățile competente, respectiv direcțiile pentru agricultură județene și serviciile regionale/Direcția pentru Politici și Inspecții Maritime Constanța ale ANPA, implicate în implementarea schemei de ajutor de stat reglementate de prezenta hotărâre, deschid și utilizează în format electronic Registrul special de evidență a beneficiarilor de sprijin financiar.
(2) Direcția pentru agricultură județeană notifică serviciul regional al ANPA/Direcția pentru Politici și Inspecții Maritime Constanța și îi transmite, în copie, cererea de acord prealabil pentru finanțare și licența/licențele de acvacultură, în termen de două zile de la data înregistrării în Registrul special de evidență a beneficiarilor de sprijin financiar.
(3) Acordul prealabil pentru finanțare se emite în comun de către cele două autorități competente responsabile, menționate la art. 5, în termen de 15 zile de la data depunerii solicitării, după verificarea criteriilor de eligibilitate prevăzute la art. 6.
Pentru anul 2025, beneficiarii achiziționează cantitățile necesare de motorină și solicită documentele fiscale de vânzare emise de furnizori pe numele beneficiarilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare.
(la 30-05-2025, Capitolul II a fost completat de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 511 din 29 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 30 mai 2025 )
Prin excepție de la prevederile art. 10 alin. (1) lit. d), pentru anul 2025 se vor prezenta documentele fiscale de vânzare/cumpărare a motorinei emise de furnizori pe numele beneficiarilor în condițiile reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2022, cu modificările și completările ulterioare, și extrase din Spațiul privat virtual.
(la 30-05-2025, Capitolul II a fost completat de Punctul 3. , ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 511 din 29 mai 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 30 mai 2025 )
(1) Direcțiile pentru agricultură județene, împreună cu serviciile regionale ale ANPA/Direcția pentru Politici și Inspecții Maritime Constanța implicată/implicate, analizează solicitările beneficiarilor și documentele justificative anexate, în limita cantităților totale anuale aprobate prin acordul prealabil pentru finanțare prin rambursare, determină cantitățile de motorină pentru care se acordă ajutorul de stat având în vedere cantitățile rezultate din documentele justificative și cantitățile specifice maxime prevăzute în anexa nr. 1, precum și valoarea acestuia și întocmesc situații centralizatoare cu beneficiarii, cantitățile de motorină determinate la plată și valoarea acestora, care se semnează de către conducătorii celor două structuri.
(2) Situațiile centralizatoare prevăzute la alin. (1) se transmit de către direcțiile pentru agricultură județene ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și, respectiv, de către serviciile regionale/Direcția pentru Politici și Inspecții Maritime Constanța ale ANPA.
(3) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale întocmește situația centralizatoare, pe județe, cu beneficiarii și sumele exprimate în lei, fără subdiviziuni, pe baza căreia întocmește cererea de deschidere de credite bugetare și o transmite spre aprobare Ministerului Finanțelor.
(4) După aprobarea de către Ministerul Finanțelor a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează conturile direcțiilor pentru agricultură județene cu sumele cuvenite.
(5) Direcțiile pentru agricultură județene virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor.
(6) Sumele reprezentând ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru cantitățile de motorină determinate și aprobate la plată, consumate de beneficiari și nedecontate în anul de cerere, se decontează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în anul următor anului de cerere, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
(1) Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2025 este de 3.000,00 mii lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, de la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituții publice“, prin direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, care asigură sumele necesare acordării schemei cu încadrare în prevederile bugetare aprobate la capitolul 83.10 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 40 „Subvenții“, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli“.
(2) Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2023 este de 1.000,00 mii lei.
(3) Suma alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2025 este de 2.000,00 mii lei.