Articolul I
Ordinul ministrului educației nr. 4.366/2023 privind pilotarea evaluării digitalizate a lucrărilor scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și al examenului național de bacalaureat - 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 7 iunie 2023, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 1
Se aprobă pilotarea evaluării digitalizate a lucrărilor scrise din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, utilizând aplicația informatică dedicată pilotării evaluării digitalizate a examenelor naționale, în anul școlar 2022-2023, pentru candidații înscriși în județul Dâmbovița.
2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 2
Se aprobă pilotarea evaluării lucrărilor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat - 2023, utilizând aplicația informatică dedicată pilotării evaluării digitalizate a examenelor naționale în anul școlar 2022-2023, pentru candidații înscriși în județul Călărași.
3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 4
(1) Se aprobă plata cadrelor didactice, asistenți cu atribuții privind scanarea lucrărilor scrise din centrele de examen, și a profesorilor evaluatori din cadrul comisiilor din centrele zonale de evaluare/centrele regionale/județene de soluționare a contestațiilor organizate în județele menționate la art. 1 și 2, precum și a cadrelor didactice menționate la art. 3 alin. (2), după cum urmează:
– cadrele didactice, asistenți în centrul de examen cu atribuții privind scanarea lucrărilor scrise: 200 lei/zi;
– profesor evaluator în format digital din cadrul evaluării naționale: 18 lei/lucrare corectată;
– profesor evaluator în format digital din cadrul examenului național de bacalaureat - 2023: 23 lei/lucrare corectată.
(2) Pentru celelalte categorii de personal didactic din comisiile organizate în unitățile de învățământ pentru evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a/comisiile din centrele de evaluare/comisiile de contestații pentru evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a/comisiile de bacalaureat din centrele de examen și din centrele zonale de evaluare se aplică prevederile anexei nr. 4 la Ordinul ministrului educației nr. 4.143/2023*) privind aprobarea normelor de plată a personalului din cadrul comisiilor desemnate în cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar și examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, pentru organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal, în învățământul profesional de stat și în învățământul dual de stat pentru anul școlar 2023-2024, evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a, examenului național de bacalaureat, examenelor de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învățământul profesional, liceal și postliceal, sesiunile anului 2023, cu modificările ulterioare.
*) Ordinul ministrului educației nr. 4.143/2023 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.