În sensul schemei, în contextul Programului Interreg VI-A România-Ungaria, se aplică următoarele definiții relevante:
a) ajutor - orice măsură de sprijin care îndeplinește toate criteriile prevăzute la art. 107 alin. (1) din TFUE;
b) ajutor indirect - este atunci când o terță parte (care nu este inclusă în parteneriatul de proiect) ajunge să primească un avantaj economic din proiect, acest avantaj reprezentând ajutor de stat/de minimis;
c) avantaj economic - orice formă de acordare a unui avantaj cuantificabil în bani, indiferent de forma acestuia: subvenții, anularea de datorii sau preluarea pierderilor, exceptări, reduceri sau amânări de la plata taxelor și impozitelor, renunțarea la obținerea unor venituri normale de pe urma fondurilor publice, inclusiv acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferențiale, garanții acordate în condiții preferențiale, participări cu capital ale statului, ale autorităților publice centrale sau locale ori ale altor organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităților locale, dacă rata profitului acestor investiții este mai mică decât cea normală, anticipată de către un investitor privat prudent, reduceri de preț la bunurile furnizate și la serviciile prestate de către autorități publice centrale sau locale ori de către alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităților locale, inclusiv vânzarea unor terenuri aparținând domeniului privat al statului sau autorităților publice locale, sub prețul pieței, crearea unei piețe sau întărirea poziției beneficiarului pe o piață etc.;
d) ajutor ilegal - ajutorul acordat fără respectarea procedurilor naționale și ale Uniunii Europene în domeniul ajutorului de stat;
e) ajutor utilizat abuziv - ajutorul utilizat de beneficiarul de ajutor de stat fără respectarea condițiilor de acordare;
f) întreprindere - orice entitate care desfășoară activitate economică, furnizarea de bunuri, lucrări sau servicii pe o piață, indiferent de statutul juridic, asociație, ONG, autoritate publică etc. sau de modul de finanțare a acesteia. Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat nu este condiționată de existența unui scop lucrativ al entității instituite; entitățile fără scop lucrativ pot oferi, de asemenea, bunuri și servicii pe o piață;
g) beneficiar al finanțării nerambursabile - entitate care se încadrează în una dintre următoarele categorii, așa cum este aceasta definită în Ghidul solicitantului aferent apelurilor de propuneri de proiecte lansate în cadrul Programului Interreg VI-A România-Ungaria, care participă la implementarea unui proiect finanțat în cadrul Programului:
(ii) organisme de drept public;
(v) grupări europene de cooperare teritorială, definite de Regulamentul (CE) nr. 1.082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT), modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1.302/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.082/2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT) în ceea ce privește clarificarea, simplificarea și îmbunătățirea constituirii și funcționării unor astfel de grupări, ca fiind persoane juridice de drept privat, nonprofit, cu patrimoniu propriu și având sediul pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Aceasta desfășoară activități de interes public prin care este facilitată cooperarea teritorială;
h) beneficiar principal al finanțării nerambursabile - partenerul care răspunde de implementarea generală a proiectului comun finanțat din cadrul priorităților/obiectivelor specifice aferente Programului Interreg VI-A România-Ungaria. Beneficiarul principal va încheia acordul de parteneriat cu partenerii de proiect și contractul de finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) cu Autoritatea de management a Programului Interreg VI-A România-Ungaria. Beneficiarul principal răspunde de transferul către partenerii de proiect a contribuțiilor din FEDR corespunzătoare acestora, inclusiv a ajutorului de minimis, după caz;
i) beneficiar de cofinanțare națională - partenerul român din cadrul proiectului comun finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Ungaria, care poate fi beneficiarul principal al finanțării nerambursabile și/sau partenerii români ai acestuia;
j) beneficiar de ajutor de minimis - beneficiarul principal/beneficiarul de finanțare nerambursabilă/beneficiarul de cofinanțare națională care este întreprindere, conform definiției de la lit. f), și care beneficiază în mod direct de ajutor de minimis în baza schemei, ca urmare a implementării unui proiect finanțat prin obiectivele specifice OSR 2.2, OSR 4.5, OSR 4.6 și OSI 6.3 din cadrul Programului Interreg VI-A România-Ungaria, în baza Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013;
k) beneficiar de ajutor de minimis indirect - întreprindere, terță parte, care nu este inclusă în parteneriatul de proiect și care primește un avantaj economic rezultat din implementarea proiectului, acest avantaj reprezentând ajutor de minimis indirect;
l) contract de finanțare - actul juridic semnat între Autoritatea de management a Programului Interreg VI-A România-Ungaria, pe de o parte, și beneficiarul principal al finanțării nerambursabile, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării proiectelor în cadrul Programului Interreg VI-A România-Ungaria;
m) acord de parteneriat - acordul semnat de toți partenerii din cadrul unui proiect, care reglementează drepturile și obligațiile partenerilor în raport cu activitățile proiectului și alte aspecte necesar a fi reglementate în vederea implementării corespunzătoare a acestuia. Acordul de parteneriat este anexă la contractul de finanțare și parte integrantă a acestuia;
n) contract de cofinanțare - actul juridic semnat între Autoritatea de management a Programului Interreg VI-A România-Ungaria, pe de o parte, și beneficiarul român al cofinanțării naționale, pe de altă parte, prin care se stabilesc drepturile și obligațiile corelative ale părților în vederea implementării proiectelor în cadrul Programului Interreg VI-A România-Ungaria;
o) contract de acordare a ajutorului de minimis - actul juridic semnat între:
(i) Autoritatea de management a Programului Interreg VI-A România-Ungaria și beneficiarul de finanțare nerambursabilă/de cofinanțare națională, atunci când acesta este și beneficiar de ajutor de minimis, caz în care contractul de acordare a ajutorului îmbracă forma contractului de finanțare, ce include acordul de parteneriat/contractului de cofinanțare;
(ii) beneficiarul de finanțare nerambursabilă/de cofinanțare națională și beneficiarul de ajutor de minimis indirect, prin care se transferă avantajul economic către beneficiarul de ajutor de minimis indirect;
p) produse agricole înseamnă produsele enumerate în anexa I la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu excepția produselor obținute din pescuit și acvacultură, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013*1;
*1Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.184/2006 și (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului.
q) prelucrarea produselor agricole înseamnă orice operațiune efectuată asupra unui produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol, cu excepția activităților desfășurate în exploatațiile agricole, necesare în vederea pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;
r) comercializarea produselor agricole înseamnă deținerea sau expunerea unui produs agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei alte forme de introducere pe piață, cu excepția primei vânzări de către un producător primar către revânzători sau prelucrători și a oricărei alte activități de pregătire a produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către un producător primar către consumatori finali este considerată comercializare în cazul în care se desfășoară în localuri distincte, rezervate acestei activități;
s) întreprindere unică include toate întreprinderile între care există cel puțin una dintre relațiile următoare:
(i) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;
(ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
(iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
(iv) o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.
Întreprinderile care întrețin, cu una sau mai multe întreprinderi, cel puțin una dintre relațiile la care se face referire la lit. s) sunt considerate întreprinderi unice;
t) furnizorul de ajutor de minimis este Autoritatea de management a Programului Interreg VI-A România-Ungaria, denumită în continuare Autoritatea de management, pentru finanțarea din FEDR acordată beneficiarilor din România și Ungaria, respectiv Autoritatea de management și instituțiile publice centrale sau locale pentru finanțarea acordată din cofinanțarea națională, buget de stat sau local, beneficiarilor din România. Autoritatea de management este structura care asigură, în principal, gestionarea Programului în numele celor două țări partenere și are competențe și atribuții în selecția operațiunilor, managementul și controlul financiar al Programului. La nivelul Programului, Autoritatea de management este reprezentată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
u) administratorul schemei este Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Granița România- Ungaria, denumit în continuare BRECO, ce contribuie la implementarea curentă a Programului și sprijină Autoritatea de management în activitățile sale de coordonare și implementare.