Având în vedere prevederile:
– art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Ordinului ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.273/2009*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie Societății Comerciale Mirtis - S.R.L. din Bacău pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Sweet Dreams Kindergarten din Bacău, cu modificările ulterioare;
*) Ordinul ministrului educației, cercetării și inovării nr. 5.273/2009 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 3 din 28.03.2023;
– Referatului de aprobare nr. 4.259 din 7.04.2023 a proiectului de ordin al ministrului educației privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“ din municipiul Bacău, județul Bacău,
ministrul educației emite prezentul ordin.
Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“, cu sediul în Strada Florilor nr. 12, municipiul Bacău, județul Bacău, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, program „prelungit“, începând cu anul școlar 2023-2024, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“ din municipiul Bacău, județul Bacău, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Personalul didactic și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“ din municipiul Bacău, județul Bacău, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“ din municipiul Bacău, județul Bacău.
Capacitatea maximă de școlarizare este de 4 formațiuni studiu/1 schimb (maximum 4 formațiuni de studiu/schimbul 1).
(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“ din municipiul Bacău, județul Bacău, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.
(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“ din municipiul Bacău, județul Bacău, revine fondatorilor.
Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“ din municipiul Bacău, județul Bacău, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Unitatea de învățământ preuniversitar particular menționată la art. 1 are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2027 - 2028.
Societatea Comercială Mirtis - S.R.L., în calitate de persoană juridică inițiatoare, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“ din municipiul Bacău, județul Bacău, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Bacău duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat
ANEXĂ
Județul Bacău
Denumirea unității de învățământ
Denumirea persoanei juridice inițiatoare
Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail
Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare
(pentru nivelul postliceal)
Domeniul pregătirii de bază
(pentru nivelul profesional și pentru nivelul liceal tehnologic)
Calificarea profesională (pentru nivelurile profesional, liceal tehnologic, vocațional, postliceal) Specializarea (pentru nivelul liceal teoretic)
Grădinița cu Program Prelungit „Sweet Dreams Kindergarten“
Societatea Comercială MIRTIS - S.R.L.
Capacitate maximă de școlarizare - 4 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 4 formațiuni de studiu/1 schimb)