LEGE nr. 195 din 3 iulie 2023

LEGE Parlamentul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 3 iulie 2023
Intrat în vigoare
06.07.2023
Forma consolidată din
06.07.2023

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se instituie anul 2023 ca „Anul Iuliu Maniu“ pentru celebrarea vieții, personalității și martiriului marelui om politic Iuliu Maniu împotriva instalării comunismului în România.

Articolul 2

(1) Cu prilejul sărbătoririi „Anului Iuliu Maniu“ se organizează evenimente educaționale, politice, diplomatice sau culturale dedicate contribuției marelui om politic la unitatea, modernizarea și democratizarea României.

(2) Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune, pot aloca fonduri din bugetele proprii, pentru a organiza sau sprijini logistic și/sau financiar manifestările educaționale, politice, diplomatice sau culturale în vederea respectării prevederilor alin. (1), în limita alocărilor bugetare aprobate.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VASILE-DANIEL SUCIU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ALINA-ȘTEFANIA GORGHIU

București, 3 iulie 2023.

Nr. 195.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.