Articolul I
Regulamentul privind funcționarea pieței centralizate pentru energia electrică din surse regenerabile susținută prin certificate verzi, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 160/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 16 iulie 2019, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 4 alineatul (2), litera m) se modifică și va avea următorul cuprins:
m) participant la piața centralizată pentru energia electrică din surse regenerabile susținută prin certificate verzi - titular de licență, persoana fizică sau juridică prevăzută la art. 3 lit. a)-c), care se înscrie la această piață și respectă convenția de participare aferentă acestei piețe centralizate; în cazul participării ca o singură entitate agregată a mai multor producători de energie electrică din surse regenerabile, este considerat participant acela dintre ei pe care aceștia îl desemnează să tranzacționeze energia electrică și căruia îi revin integral toate responsabilitățile și drepturile prevăzute în convenție, exceptând livrarea certificatelor verzi, care se va face de operatorul pieței centralizate pentru energia electrică din surse regenerabile susținută prin certificate verzi pentru fiecare membru al entității agregate care a tranzacționat certificate verzi în cadrul sesiunii de licitație direct din contul vânzătorului în contul cumpărătorului;
2. La articolul 14, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Contractul prevăzut la alin. (1) va conține prevederi care trebuie să respecte următoarele principii:
a) participantul desemnat încheie contractul în nume propriu și își asumă integral toate drepturile și obligațiile în ceea ce privește energia electrică tranzacționată;
b) contractul conține drepturi și obligații individuale cu privire la livrarea CV ale membrilor entității agregate care au tranzacționat CV în cadrul sesiunii de licitație în urma căreia se încheie contractul;
c) OPECV transferă CV conform obligațiilor prevăzute în contract pentru fiecare membru al entității agregate care a tranzacționat CV în cadrul sesiunii de licitație;
d) nerespectarea obligațiilor asumate prin contract de către oricare dintre membrii entității agregate atrage răspunderea contractuală a fiecăruia dintre membrii entității agregate.