Articolul I
Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3.243/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1254 și 1254 bis din 27 decembrie 2022, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 34 va avea următorul cuprins:
Articolul 34
Judecătorii desemnați cu atribuții privind sindicatele, federațiile și confederațiile exercită atribuțiile prevăzute de Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare.
2. La articolul 142, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) După soluționarea definitivă a dosarelor la care au fost atașate alte dosare, acestea din urmă vor fi separate mai înainte de a fi trecute în conservare la arhivă și, atunci când este cazul, vor fi restituite instanței sau autorității de la care au fost primite.
3. La articolul 153, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
(3) Pozițiile din registru se vor închide numai după ce:
a) s-a primit confirmarea transmiterii comunicării unei copii de pe dispozitivul hotărârii, însoțită de mandatul de executare, primarului unității administrativ-teritoriale și unității de poliție în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința contravenientul;
b) s-a primit confirmarea transmiterii comunicării titlului referitor la despăgubiri civile.