ARTICOL UNIC
După articolul 34 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, art. 34^1, cu următorul cuprins:
Articolul 34^1
Pentru organizarea unor expoziții în străinătate sau realizarea unor proiecte culturale internaționale de către instituțiile publice muzeale aflate în subordinea Ministerului Culturii, măsurile privind organizarea acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în situația în care sunt implicate mai multe autorități și instituții publice.