ORDIN nr. 2.346 din 5 septembrie 2023

ORDIN Ministerul Mediului, Apelor ?i Pădurilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 12 septembrie 2023
Intrat în vigoare
12.09.2023
Forma consolidată din
12.09.2023
Cuprins

Având în vedere Referatul de aprobare nr. DGB/121.943 din 23.08.2023 al Direcției generale biodiversitate,

luând în considerare Decizia etapei de încadrare nr. 1 din 6.01.2020, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Mehedinți, Avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate nr. 2.588 din 20.12.2021, Avizul Ministerului Culturii nr. 84/ANP/2023, punctul de vedere al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 131.341 din 5.05.2023 și punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 42.736 din 7.04.2023,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) și (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0405 Dealurile Strehaia-Bâtlanele, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, București.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet

București, 5 septembrie 2023.

Nr. 2.346.

ANEXĂ

PLAN DE MANAGEMENT

al sitului Natura 2000 ROSCI0405 Dealurile Strehaia-Bâtlanele

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.