Având în vedere:
– Procesul-verbal de predare-preluare, semnat între Ministerul Energiei (nr. ME nr. 16.564/SIB din 8.09.2023), Ministerul Finanțelor (nr. 14.865 din 29.09.202), Agenția Națională de Administrare Fiscală (nr. A.PRS 4.764 din 28.09.2023) și Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvență (nr. AS 6.814 din 11.09.2023);
– faptul că prin procesul-verbal de predare-preluare menționat mai sus încheiat conform art. 2 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare, precum și unele măsuri referitoare la obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2019, cu modificările și completările ulterioare, operatorul economic Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A., în insolvență, a transferat toate drepturile legale deținute asupra bunurilor imobile și mobile accesorii ce intră în componența activului funcțional din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroșeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroșani, Sediului executiv în proprietatea publică și privată a statului român, în acord cu modalitatea specială de transfer stabilită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2019, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2019, cu modificările și completările ulterioare, libere de orice sarcini, în condițiile prevederilor art. 91 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;
– faptul că activul funcțional este format din terenuri, clădiri și construcții, echipamente, iar în subcomponența acestuia intră activul funcțional energetic, subsumat activității de producție energie electrică - aflat în domeniul public al statului - și activul funcțional industrial, subsumat activității de extracție minieră - aflat în domeniul privat al statului;
– faptul că prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.127/2023 a fost aprobată lista bunurilor aferente activelor funcționale ce intră în componența Sucursalei Electrocentrale Paroșeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroșani, Sediului executiv;
– faptul că prin Încheierea nr. 32.598 din 29.09.2023 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara s-a dispus radierea ipotecilor legale înscrise în cartea funciară în favoarea Direcției Generale a Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara;
– faptul că, prin Hotărârea Guvernului nr. 915/2023 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor aflate în domeniul public și privat al statului a bunurilor mobile și imobile preluate în proprietatea publică și privată a statului, activele funcționale energetice au fost declarate ca bunuri de interes public național și s-a aprobat înscrierea lor în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în administrarea Ministerului Energiei, respectiv, pentru activele funcționale industrial, înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul privat și în administrarea Ministerului Energiei;
– necesitatea adoptării unor măsuri care să coreleze angajamentele României privind decarbonizarea sectorului energetic, prin care se stabilesc data-limită pentru încetarea producerii energiei electrice pe bază de lignit și huilă, calendarul retragerii din exploatare a capacității totale instalate pe bază de lignit și huilă și calendarul de închidere a carierelor de lignit și a minelor de huilă, stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările și completările ulterioare;
– faptul că Sucursala Electrocentrale Paroșeni deține:
• Licența pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice și termice în cogenerare nr. 1.122 din 2.11.2012, cu termen de valabilitate 25 de ani (până la 10.09.2039), și Licența de distribuire a energiei electrice nr. 1.685 din 10.09.2014, valabilă până la data de 10.09.2039, eliberate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;
• Autorizația integrată de mediu de funcționare nr. 3 din 2.05.2019, emisă de către Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, valabilă pe toată perioada funcționării, cu obligația obținerii vizei anuale;
• Autorizația nr. 61 din 17.02.2021 privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2021-2030, eliberată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului;
– faptul că exploatările miniere Lonea, Lupeni, Vulcan și Livezeni și Prestserv Petroșani dețin, după cum urmează:
• Exploatarea Minieră Lonea - Obligații de mediu nr. 6.952/AAA din 25.09.2020 și Decizia etapei de încadrare nr. 438 din 18.11.2021;
• Exploatarea Minieră Lupeni - Obligații de mediu nr. 106/AAA din 3.02.2021 și Decizia etapei de evaluare inițială nr. 8.347 din 1.11.2022;
• Exploatarea Minieră Vulcan - Autorizație de mediu nr. HD - 31 din 27.02.2023, valabilă pe perioada funcționării cu obligația obținerii vizei anuale;
• Exploatarea Minieră Livezeni - Autorizație de mediu nr. HD - 16 din 31.01.2020, valabilă pe perioada funcționării, cu obligația obținerii vizei anuale;
• Sucursala Prestserv Petroșani - Autorizație de mediu nr. HD - 58 din 9.04.2019, valabilă pe toată perioada în care beneficiarul acesteia obține viza anuală, și Decizia nr. 1.393 din 7.03.2023 pentru emiterea unei noi autorizații de mediu,
în temeiul prevederilor:
– art. 2 alin. (1) și (2) și ale art. 2^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2019 privind reglementarea unor măsuri pentru stingerea unor obligații fiscale și bugetare, precum și unele măsuri referitoare la obligațiile de plată aferente împrumuturilor din venituri din privatizare și împrumuturilor contractate de statul român de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2019, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare;
Se aprobă încredințarea administrării, în numele Ministerului Energiei, a bunurilor ce compun activul funcțional din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroșeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroșani și Sediului executiv, prevăzute în Ordinul ministrului energiei nr. 1.127/2023, aparținând domeniului public, respectiv privat al statului, către Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A., unitate aflată sub autoritatea acestui minister.
(1) Încredințarea administrării bunurilor Societății Complexul Energetic Valea Jiului - S.A. se realizează pentru executarea lucrărilor de punere în siguranță, închidere și ecologizare a exploatărilor miniere prevăzute la art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv neutralizarea huilei rezultate ca urmare a lucrărilor de punere în siguranță a zăcămintelor în cadrul capacității de producere a energiei electrice pe bază de huilă, respectiv Grupul energetic nr. 4 de la Sucursala Electrocentrale Paroșeni.
(2) Lucrările de punere în siguranță, închidere și ecologizare, precum și cele de neutralizare rezultate ca urmare a lucrărilor de punere în siguranță a zăcămintelor în cadrul capacității de producere a energiei electrice pe bază de huilă se realizează până la termenele prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările și completările ulterioare, respectiv exploatările miniere Lupeni și Lonea, până la 31 decembrie 2026, și exploatările miniere Livezeni și Vulcan, până la 31 decembrie 2032, și cu respectarea măsurilor și condițiilor din actele de reglementare emise de autoritățile competente pentru protecția mediului, în conformitate cu prevederile legislației în domeniul mediului în vigoare.
(1) Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A., în calitate de administrator, în numele Ministerului Energiei, al bunurilor ce compun activul funcțional, are următoarele drepturi:
a) folosirea și dispunerea materială de bunurile încredințate în condițiile stabilite de lege și de prezentul ordin;
b) efectuarea formalităților necesare cu privire la închirierea acestora, dacă este cazul, cu aprobarea administratorului, în limitele prezentului ordin și cu respectarea legislației aplicabile;
c) culegerea fructelor industriale ale bunurilor, după caz;
d) avizarea acordării dreptului de servitute pentru proprietățile învecinate, în condițiile legii.
(2) Administratorul bunurilor ce compun activul funcțional are următoarele obligații:
a) de a prelua administrarea bunurilor încredințate pe bază de proces-verbal de predare-preluare;
b) de a folosi bunurile doar în scopul în care au fost încredințate;
c) de a solicita și de a obține, în nume propriu, licențe, avize, autorizații necesare realizării activităților prevăzute la art. 2;
d) de a asigura paza, protecția și conservarea bunurilor preluate ca un bun proprietar și suportarea tuturor cheltuielilor necesare unei bune funcționări;
e) de a asigura utilizarea bunurilor încredințate în condiții optime, cu respectarea regimului acestora;
f) de a se asigura cu privire la existența tuturor avizelor și autorizațiilor necesare funcționării, raportat la scopul încredințării bunurilor conform art. 2;
g) de a menține în siguranță bunurile și de a aduce la cunoștința proprietarului orice probleme apărute ca urmare a stării tehnice a bunurilor, a siguranței în exploatare sau orice alt aspect ce afectează funcționarea bunului raportat la destinația stabilită pentru acesta;
h) de a asigura plata taxelor și impozitelor prevăzute de lege în sarcina Ministerului Energiei, în calitate de administrator, dacă este cazul;
i) de a încheia contracte ferme cu furnizorii de materii prime și materiale, precum și cu furnizorii de utilități, în scopul asigurării funcționării bunurilor conform destinației stabilite, și de a respecta obligațiile asumate prin contracte;
j) de a răspunde în nume propriu în litigiile generate de administrarea bunurilor încredințate;
k) de a realiza reevaluarea bunurilor încredințate și ținerea unei evidențe contabile separate a acestora, cu respectarea normelor aplicabile domeniului public și privat al statului;
Încredințarea dreptului de administrare a bunurilor ce compun activul funcțional din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroșeni, Exploatării Miniere Lonea, Exploatării Miniere Livezeni, Exploatării Miniere Vulcan, Exploatării Miniere Lupeni, Prestserv Petroșani și Sediului executiv încetează prin revocarea acestuia, în temeiul ordinului ministrului energiei.
(1) Eventualele litigii dintre Ministerul Energiei și Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A. vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar, în caz de dezacord, vor fi soluționate în fața instanțelor competente.
(2) Eventualele daune generate de nerespectarea obligațiilor părților se vor determina în funcție de prejudiciul produs, evaluat printr-o expertiză realizată de experți agreați de părți. În caz de divergență, decizia este adoptată de Ministerul Energiei.