ORDIN nr. 6.451 din 29 septembrie 2023

ORDIN Ministerul Educa?iei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 11 octombrie 2023
Intrat în vigoare
11.10.2023
Forma consolidată din
11.10.2023
Cuprins

În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) și (2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

În cuprinsul prezentului ordin, începând cu data reorganizării instituțiilor subordonate Ministerului Educației, sintagma „inspectoratele/inspectoratelor școlare județene/al municipiului București“ se va citi „direcțiile/direcțiilor județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar“.

Articolul 3

Conducerea Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, membrii Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală economică, Direcția minorități și inspectoratele școlare județene/al municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă anexa nr. 1 la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.188/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar și a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 29 septembrie 2023.

Nr. 6.451.

ANEXĂ

REGULAMENT

de organizare și funcționare a Unității pentru

Finanțarea Învățământului Preuniversitar

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.