HOTĂRÂRE nr. 943 din 5 octombrie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 921 din 12 octombrie 2023
Intrat în vigoare
12.10.2023
Forma consolidată din
12.10.2023
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se reaprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Amenajare râu Trotuș și afluenți, județul Harghita“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri europene nerambursabile, respectiv din programul PHARE 2005/17-690.01.03, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Siret, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș

București, 5 octombrie 2023.

Nr. 943.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI aferenți obiectivului de investiții „Amenajare râu Trotuș și afluenți, județul Harghita“ Indicatori tehnico-economiciFactori de riscFinanțarea investiției

Titular:Ministerul Mediului, Apelor și PădurilorBeneficiar:Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă SiretAmplasament:Lucrările propuse sunt amplasate în albiile minore și pe malurile râului Trotuș și afluenților săi Comiat (afluent de dreapta), Ugra (afluent de dreapta), Gârbea (afluent de stânga) și Valea Rece (afluent de stânga), în zona localităților Comiat (râu Trotuș și râu Comiat), Lunca de Sus (râu Trotuș), Valea Ugra (râu Ugra), Păltiniș-Ciuc (râu Trotuș), Valea Gârbea (râu Gârbea), comuna Lunca de Sus, Valea Întunecoasă (râu Trotuș), Lunca de Jos (râu Trotuș), Barațcoș și Valea Rece (râu Valea Rece), comuna Lunca de Jos, din județul Harghita. Cod cadastral: XII - 1.069.00.00.00.0 - râu Trotuș

Valoarea totală a investiției etapa I+II (inclusiv TVA):mii lei126.865din care: C + M (inclusiv TVA):mii lei114.498(în prețuri valabile la 29.07.2022, 1 euro = 4,9351 lei)din care:Etapa I - Realizat și recepționatValoarea investiției (inclusiv TVA):mii lei6.974din care C + M (inclusiv TVA):mii lei6.426(în prețuri valabile la 30.06.2006, 1 euro = 3,5892 lei)Etapa a II-a - Rest de executatValoarea investiției (inclusiv TVA):mii lei119.891din care: C + M (inclusiv TVA):mii lei108.072din care:Obiect 1 - Comuna Lunca de SusValoarea investiției (inclusiv TVA):mii lei65.405din care C + M (inclusiv TVA):mii lei58.936Obiect 2 - Comuna Lunca de JosValoarea investiției (inclusiv TVA):mii lei54.486din care C + M (inclusiv TVA):mii lei49.136

Eșalonarea investiției etapei a II-aAnul IINVmii lei32.703C + Mmii lei29.468Anul II INVmii lei32.703C+Mmii lei29.468Anul III INVmii lei27.243C + Mmii lei24.568Anul IVINVmii lei27.242C + Mmii lei24.568

Capacități etapa I + II:Etapa I - Realizat și recepționat• Recalibrare albie L:km1,8331• Recalibrare albie și apărări de mal L:km0,993• Apărări de mal cu zid de sprijin L:km2,877• Praguri de fund:buc.19Etapa a II-a - Rest de executat• Consolidări de mal L:m16.400• Praguri de fund:buc.54Durata rest de execuție a investiției:luni48

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției se realizează din fonduri europene nerambursabile, respectiv prin Programul PHARE 2005/17-690.01.03, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.