Articolul 1
Se aprobă Schema de ajutor de stat privind sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare din Fondul pentru modernizare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Având în vedere:
– Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre;
– Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, republicată;
– Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 122/2015 pentru aprobarea Planului național de acțiune în domeniul eficienței energetice;
– Hotărârea Guvernului nr. 163/2004 privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul eficienței energetice;
– Hotărârea Guvernului nr. 203/2019 privind aprobarea Planului național de acțiune în domeniul eficienței energetice IV;
– Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2021 pentru aprobarea Planului național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice 2021-2030;
– Avizul favorabil al Consiliului Concurenței nr. 13.655 din 28.09.2022 privind Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare și Adresa Consiliului Concurenței nr. 11.646 din 5.09.2023 referitoare la reavizarea Schemei de ajutor de stat;
– art. 6 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare;
– Referatul Direcției generale ajutor de stat și fonduri europene nr. 234.080 din 1.09.2023 privind necesitatea aprobării Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor în sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare,
ținând cont de:
– prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare;
– intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 2023/1.315 al Comisiei din 23 iunie 2023 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat și a Regulamentului (UE) 2022/2.473 de declarare a anumitor categorii de ajutoare acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea și comercializarea produselor pescărești și de acvacultură ca fiind compatibile cu piața internă, în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, care modifica Regulamentul nr. 651/2014,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul energiei emite prezentul ordin.
Se aprobă Schema de ajutor de stat privind sprijinirea modernizării/reabilitării rețelei inteligente de termoficare din Fondul pentru modernizare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prevederile prezentului ordin se publică pe pagina de internet a Ministerului Energiei, http://energie.gov.ro, în cadrul secțiunii Finanțări europene - Fondul pentru modernizare (https://energie.gov.ro/category/fondul-pentru-modernizare/), cu indicarea clară a datei respective, și în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Direcția generală ajutor de stat și fonduri europene din cadrul Ministerului Energiei va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul energiei, Sebastian-Ioan Burduja
București, 13 septembrie 2023.
Nr. 1.137.
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT
privind sprijinirea modernizării/reabilitării
rețelei inteligente de termoficare din Fondul pentru modernizare
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.