HOTĂRÂRE nr. 975 din 12 octombrie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 946 din 19 octombrie 2023
Intrat în vigoare
19.10.2023
Forma consolidată din
19.10.2023
Cuprins

Având în vedere Sentința civilă nr. 3.233 din 9.05.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 10.041/225/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.354/R din 22.11.2012, pronunțată de Tribunalul Mehedinți,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 6 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, al art. 288 alin. (1), art. 299, art. 361 alin. (1), (3) și (4) și art. 362 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului a suprafeței de 2 ha teren cu destinație agricolă, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, conform legii.

(2) Predarea-preluarea suprafeței de teren se face prin încheierea unui protocol între Agenția Domeniilor Statului și Comisia Locală de Fond Funciar Șimian, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 2

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, iar Agenția Domeniilor Statului își va modifica corespunzător datele din evidența contabilă.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Cristina Florentina Stanca p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat

București, 12 octombrie 2023.

Nr. 975.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil care se transmite din domeniul public al statului în domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului (CUI 12708834), în vederea reconstituirii dreptului de proprietate

Nr. MFCodul de clasificareDenumireaDatele de identificareDescrierea tehnicăAdresa8.05.01Teren agricol2 ha vii Date cadastrale: T198-P4857, P4860/1 Țara: România, județul: Mehedinți, Drobeta-Turnu Severin nr. -23.381

Valoarea de inventar

(lei)

145468

(parțial)

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.