HOTĂRÂRE nr. 1.061 din 2 noiembrie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 998 din 2 noiembrie 2023
Intrat în vigoare
02.11.2023
Forma consolidată din
02.11.2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă suplimentarea bugetului Serviciului de Telecomunicații Speciale pe anul 2023, la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională“, titlul 10 „Cheltuieli de personal“, cu suma de 43.900 mii lei credite de angajament și bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanțarea cheltuielilor de personal.

Articolul 2

(1) Serviciul de Telecomunicații Speciale răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1.

(2) Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului până la finele anului 2023.

Articolul 3

Se autorizează Ministerul Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Serviciului de Telecomunicații Speciale pe anul 2023.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, Angelica Lămășanu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș

București, 2 noiembrie 2023.

Nr. 1.061.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.