în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 867 alin. (1), art. 868 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 288 alin. (1) și art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă actualizarea descrierii tehnice și a valorii de inventar ale imobilului înregistrat la Ministerul Finanțelor cu nr. MF 159293, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Educației, prin Academia de Studii Economice din București, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.
Se aprobă transmiterea imobilului identificat cu nr. MF 159293, proprietate publică a statului, cu datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Ministerului Educației, prin Academia de Studii Economice din București, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu.
Imobilul prevăzut la art. 2 va avea destinația de spațiu pentru desfășurarea activității unor structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu.
Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, vor opera modificarea anexei nr. 8, respectiv a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Romeo Simionescu, secretar de stat p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
București, 9 noiembrie 2023.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE ale unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Educației, prin Academia de Studii Economice din București, pentru care se actualizează valoarea de inventar și datele de identificare
AdresaDescrierea tehnică actualizată1592938.26.10Pavilion nr. 3Județul Giurgiu, municipiul Giurgiu, str. Mircea cel Bătrân nr. 361.999.000
Valoarea de inventar actualizată
Academia de Studii Economice din București CUI 4433775
Construcție, nr. de niveluri 3,
suprafața construită la sol = 920 mp,
S. construită desfășurată = 2.760 mp; construcție P + 2E (nr. cadastral 34877-C1);
teren împrejmuit cu gard din metal la nord,
la est și sud gard de beton, la vest gard din plasă S. teren din acte = 2.409 mp,
S. teren măsurată = 2.452 mp,
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în domeniul public al statului, care se transmite din administrarea Ministerului Educației, prin Academia de Studii Economice din București, în administrarea Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu
Persoana juridică de la care se transmite partea din imobil
Persoana juridică la care se transmite partea din imobil
de clasificație după transfer
Denumirea bunului după transfer
Descrierea tehnică și valoarea imobilului
care se transmite în administrarea
Ministerului Afacerilor Interne
Județul Giurgiu, municipiul Giurgiu,
str. Mircea cel Bătrân nr. 36
CUI 13729380, Academia de Studii Economice din București
Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu,
Se va atribui de către Ministerul Afacerilor Interne.
Construcție, nr. de niveluri 3,
suprafața construită la sol = 920 mp,
S. construită desfășurată = 2.760 mp; construcție P + 2E,
teren împrejmuit cu gard din metal
la nord, la est și sud gard de beton,
S. teren din acte = 2.409 mp,
S. teren măsurată = 2.452 mp,
Valoarea imobilului = 1.999.000 lei