HOTĂRÎRE nr. 557 din 15 septembrie 1992

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 246 din 5 octombrie 1992
Intrat în vigoare
01.10.1992
Forma consolidată din
01.10.1992
Cuprins

privind unele măsuri de constituire a fondului asigurărilor sociale pentru agricultori

În baza prevederilor art. 5 din Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

(1) Veniturile fondului de pensii și asigurări sociale pentru agricultori se constituie din contribuția agenților economici cu personalitate juridică care produc, industrializeaza și comercializează produse agricole;

(2) Pentru determinarea cuantumului contribuției agenților economici, prevăzută la alin. (1), cotele aplicate la totalul veniturilor realizate din activitatea lor, după deducerea impozitului pe circulația mărfurilor și a accizelor diferențiate pe tipuri de activități în care se încadrează agenții economici, sînt cele prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărîre;

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și agenților economici cu personalitate juridică care industrializeaza sau comercializează produse agricole și alimentare din țara sau din import, indiferent de ponderea acestor activități în totalul veniturilor realizate.

Articolul 2

(1) Agenții economici au obligația virarii lunare, în contul special deschis la Banca Agricolă - S.A., a sumelor calculate potrivit art. 1, în termen de 15 zile de la expirarea lunii precedente;

(2) Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Economiei și Finanțelor vor elabora și emite instrucțiuni privind modul de calcul și de virare a sumelor datorate fondului de pensii și asigurări sociale ale a agricultorilor.

Articolul 3

Organele de specialitate din aparatul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Economiei și Finanțelor au obligația sa verifice la agenții economici corectitudinea calculării și virarii contribuției pentru constituirea veniturilor fondului de pensii și asigurări sociale pentru agricultori.

Articolul 4

Prezenta hotărîre intră în vigoare la 1 octombrie 1992.

PRIM-MINISTRU

THEODOR STOLOJAN

Contrasemnează:

---------------

Ministrul muncii și protecției sociale,

Dan Mircea Popescu

Ministrul economiei și finanțelor,

George Danielescu

Ministrul bugetului, veniturilor

statului și controlului financiar,

Florian Bercea

Anexa 1

COTELE

aplicate la veniturile realizate de agenții economici, după deducerea impozitului pe circulația mărfurilor și a accizelor, pentru stabilirea contribuției la constituirea fondului de pensii și asigurări sociale pentru agricultori

Activitatea Cota

- % -

I. Producția agricolă 2,0

1. Agricultura (producția vegetala și animala)

- societăți comerciale agricole

- societăți agricole cooperatiste

- alți agenți economici producători de produse agricole

primare vegetale și animale

2. Economia vinatului (exclusiv vinatul sportiv)

3. Piscicultura și pescuit (exclusiv pescuitul sportiv)

II. Activitatea de industrializare 3,5

1. Industria alimentara, a băuturilor și tutunului

- producția, prelucrarea și conservarea carnii

- prelucrarea și conservarea peștelui și a produselor

din peste

- prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor

- producția uleiurilor și a grasimilor vegetale și animale

- fabricarea produselor de morarit, a amidonului și produse-

lor din amidon

- fabricarea produselor pentru hrana animalelor

- producția de panificatie și patiserie, biscuiti, piscoturi

- fabricarea de zahăr, cacao, ciocolata, a produselor

zaharoase

- fabricarea pastelor fainoase alimentare, a produselor

fainoase

- prelucrarea ceaiului și cafelei

- fabricarea condimentelor

- fabricarea preparatelor dietetice

- fabricarea băuturilor, maltului și producția de ape

minerale

2. Industria tutunului

3. Pregătirea fibrelor și filarea în fire (exclusiv sintetice)

4. Prelucrarea și vopsirea blanurilor naturale

5. Tabacirea și finisarea pieilor naturale

6. Alte activități de prelucrare a produselor agricole și

alimentare

III. Activitatea de comercializare 4,0

- Comerț cu produse agricole, produse alimentare și alimen-

tatie publică

NOTĂ:

Agenții economici care realizează, concomitent, venituri din producția agricolă, industrializarea produselor agricole și alimentare și comercializarea acestora, sau numai din două din grupele de mai sus, dacă din evidentele contabile care rezultă distinct veniturile realizate pe fiecare grupa, vor aplica cotele aferente la veniturile grupei respective.

În cazul în care din evidența contabilă nu rezultă separarea veniturilor pe grupele respective, se va aplica cota cea mai mare aferentă activității desfășurate la totalul veniturilor realizate.

Pentru activitatea de comercializare, cota de 4% se calculează asupra adaosului comercial.

--------------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.