Având în vedere prevederile art. 1 și ale art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri, funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari, cu modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
La data de 1 decembrie 2023 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei, pentru 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională, ofițerilor, funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoților militari prevăzuți în anexa nr. 1* care face parte integrantă din prezentul ordin.
La data de 1 decembrie 2023 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei, pentru 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională, ofițerilor, funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoților militari prevăzuți în anexa nr. 2* care face parte integrantă din prezentul ordin.
La data de 1 decembrie 2023 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei, pentru 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională, ofițerilor, funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoților militari prevăzuți în anexa nr. 3* care face parte integrantă din prezentul ordin.
* Anexele nr. 1-3 conțin informații clasificate și urmează regimul Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare.
Conținutul anexelor se comunică, în fotocopie sau extras, după caz, structurilor interesate, precum și instanțelor de judecată/unităților de parchet la cerere, de către unitatea deținătoare, în vederea instrumentării/soluționării unor cauze aflate pe rol, potrivit legislației aplicabile informațiilor clasificate și în sensul art. 38 alin. (1) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Bogdan Despescu, secretar de stat
București, 17 noiembrie 2023.