pentru constituirea, în cadrul Ministerului Integrării Europene, a Autorității de Management pentru Programul SAPARD
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Se constituie, în cadrul Ministerului Integrării Europene, Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD, organism specializat, având rolul de a asigura coordonarea procesului de monitorizare și de evaluare a implementarii Programului SAPARD la nivel național, regional și local.
În exercitarea atribuțiilor sale Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD cooperează cu Agenția SAPARD și, după caz, cu celelalte instituții implicate.
Autoritatea de Management pentru Programul SAPARD va întocmi rapoarte lunare asupra modului de derulare a Programului SAPARD, pe care le va prezenta ministrului integrării europene în vederea informării Guvernului, și, după caz, va elabora propuneri pentru eficientizarea implementarii acestuia.
Comunicarea către Comisia Europeană a rapoartelor de implementare și de evaluare, precum și a propunerilor de ajustare a Programului SAPARD se realizează în conformitate cu prevederile Acordului multianual de finanțare.
Cheltuielile necesare în vederea funcționarii Autorității de Management pentru Programul SAPARD se suporta din bugetul Ministerului Integrării Europene, precum și din alte surse, în condițiile legii.
Responsabilitățile, atribuțiile și structura Autorității de Management pentru Programul SAPARD se stabilesc prin ordin al ministrului integrării europene în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
alimentației și pădurilor,