HOTĂRÂRE nr. 1.168 din 23 noiembrie 2023

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 1088 din 4 decembrie 2023
Intrat în vigoare
04.12.2023
Forma consolidată din
04.12.2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 5 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 196/2019 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Sibiu-Pitești“,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu-Pitești“ - Secțiunea 2 Boița-Cornetu, necesar pentru realizarea „Ecoductului Lazaret“, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, prevăzut în anexa nr. 1.

Articolul 2

(1) Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu-Pitești“ - Secțiunea 2 Boița-Cornetu, necesară pentru realizarea „Ecoductului Lazaret“, aflate pe raza localității Boița din județul Sibiu, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.

(2) Se aprobă lista imobilelor proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localității Boița din județul Sibiu, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2.

(3) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform art. 1, prevăzută în anexa nr. 3.

(4) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform art. 1, prevăzută în anexa nr. 4.

Articolul 3

(1) Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu-Pitești“ - Secțiunea 2 Boița-Cornetu, necesară pentru realizarea „Ecoductului Lazaret“, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităților Boița și Turnu Roșu din județul Sibiu, sunt în cuantum total de 3,87 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, articolul 56.50 „Programe finanțate din Fondul de Coeziune (FC), aferente cadrului financiar 2021-2027“.

(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.

Articolul 4

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, în lista imobilelor proprietate publică a statului, precum și în lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Articolul 5

Planul cu amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național, prevăzut la art. 1, se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediile consiliilor locale implicate, respectiv prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

Articolul 6

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș

București, 23 noiembrie 2023.

Nr. 1.168.

Anexa nr. 1*)

PLAN DE AMPLASAMENT

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

Anexa nr. 2

LISTA cuprinzând imobilul proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu-Pitești“ - Secțiunea 2 Boița-Cornetu, necesară pentru realizarea „Ecoductului Lazaret“, situat pe raza localității Boița din județul Sibiu, proprietarii sau deținătorii acestuia, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor

Nr. crt.JudețulUnitatea administrativ-teritorialăNumele și prenumele proprietarului/ deținătorului imobiluluiTarlaParcelăNr. cad./topoNr. carte funciarăCategorie de folosințăIntravilan/ ExtravilanSuprafața totală a terenului (mp)Suprafața de expropriat teren (mp)Valoarea de despăgubire a terenului conform Legii nr. 255/2010 (lei)01234567891011121SibiuBoițaComuna Boița - domeniul privat--5994/b/1/2/1100583Pășune Extravilan2.8032.8033.868,14TOTAL: 2.8033.868,14

Anexa nr. 3

LISTA cuprinzând imobilele proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu-Pitești“ - Secțiunea 2 Boița-Cornetu, necesară pentru realizarea „Ecoductului Lazaret“, situate pe raza localităților Boița și Turnu Roșu din județul Sibiu

Anexa nr. 4

LISTA cuprinzând imobilele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu-Pitești“ - Secțiunea 2 Boița-Cornetu, necesară pentru realizarea „Ecoductului Lazaret“, situate pe raza localităților Boița și Turnu Roșu din județul Sibiu

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.