Articolul I
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76 din 20 septembrie 2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 22 septembrie 2023, cu completările ulterioare, cu următoarele modificări și completări:
1. La articolul I punctul 1, litera nn) a articolului 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
nn) sistem informatic de management și control al PNRR - sistem informatic care răspunde cerințelor prevăzute la art. 22 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 2021/241 și pentru care MIPE deține toate drepturile asupra aplicațiilor informatice dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, inclusiv codurile-sursă ale acestora, în conformitate cu prevederile art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările și completările ulterioare;
2. La articolul I, după punctul 33 se introduce un nou punct, pct. 33^1, cu următorul cuprins:
33^1. La articolul 23, după alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alin. (7^1)-(7^3), cu următorul cuprins:
(7^1) Beneficiarii, alții decât cei prevăzuți la art. 9 alin. (1) și (1^1), pot solicita coordonatorilor de reforme și sau investiții/agențiilor de implementare a proiectelor/responsabililor de implementarea investițiilor specifice locale, după caz, prin cereri de transfer, plata avansurilor în cuantum de până la 13% din valoarea contractelor de achiziții încheiate în vederea implementării proiectelor, pe baza previziunilor de etapă, după ordinul de începere.
(7^2) După acordarea primului avans, următoarele se acordă doar dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) prestatorul/furnizorul/executantul a respectat graficul de implementare/termenele de livrare/stadiul de execuție;
b) gradul de îndeplinire a indicatorilor proiectului corespunde graficului de implementare/termenului de livrare/stadiului de execuție.
(7^3) Beneficiarii au obligația de a restitui sumele rămase neutilizate din avansurile acordate, înainte de solicitarea următorului avans sau, după caz, la semnarea procesului-verbal de recepție.
3. La articolul I punctul 35, alineatul (1^1) al articolului 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul în care este prevăzută lansarea de apeluri de proiecte, în scopul atingerii jaloanelor și țintelor asumate prin PNRR, în acord cu prioritățile naționale, coordonatorii de investiții sunt autorizați să încheie/să emită contracte/decizii/ordine de finanțare a căror valoare poate determina depășirea sumelor alocate în euro aferente fiecărei investiții din acordurile de finanțare, numai pentru implementarea proiectelor pentru care coordonatorii de investiții își asumă, prin memorandum avizat de MIPE și MF și aprobat de Guvern, importanța sectorială a investiției, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate anual cu această destinație prin legile bugetare anuale, cu respectarea de către ordonatorul de credite a strategiei fiscal-bugetare.
4. La articolul I punctul 37, alineatul (4^1) al articolului 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
(4^1) Coordonatorii de reformă și/sau investiții/Agențiile de implementare/Responsabilii de implementarea investițiilor specifice locale care au încheiat/emis contracte/decizii/ordine de finanțare cu beneficiarii, după caz, potrivit prevederilor alin. (1) și (1^2), au obligația rezilierii/revocării contractelor/ordinelor/ deciziilor de finanțare, în cazul în care nu au fost îndepliniți indicatorii de performanță anuali, precum și obligația recuperării integrale a sumelor plătite în cadrul proiectelor și a eventualelor penalități, după caz, iar beneficiarii au obligația restituirii sumelor primite în cadrul proiectelor și a eventualelor penalități.