În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 293 și 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se declară bun de interes public național și se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Educației pentru Universitatea din Oradea a imobilului cu destinația de spațiu de învățământ, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, trecut în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Județean Bihor nr. 232 din 16.08.2023.
Predarea-primirea imobilului transmis potrivit art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între Consiliul Județean Bihor și Universitatea din Oradea, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Educației își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările și completările corespunzătoare în anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Ministrul educației, Ligia Deca p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat
București, 29 noiembrie 2023.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și se dă în administrarea Ministerului Educației pentru Universitatea din Oradea
Ordonator principal de crediteCodul fiscalDenumirea13729380Ministerul EducațieiNr. MFCodul de clasificațieDenumirea bunului imobil care face obiectul actului normativAdresaElementele-cadrul de descriere tehnicăPersoana juridică ce administrează imobilulBaza legalăValoarea de inventar - lei -Se atribuie de către Ministerul Finanțelor.8.26.10Spații de învățământJudețul Bihor, municipiul Oradea, strada Ceyrat nr. 4Teren în suprafață de 2.446 mp, nr. cadastral: 201902; corp de clădire C1, anul edificării - 1890, regim de înălțime - parter, suprafața construită - 626 mp, suprafața desfășurată - 626 mp, nr. cadastral - 201902-C1, înscrise în Cartea funciară nr. 201902 OradeaMinisterul Educației pentru Universitatea din Oradea CUI 4287939Hotărârea Consiliului Județean Bihor nr. 232 din 16 august 20231.183.334,38