Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al Județului Vâlcea a imobilului având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Imobilul prevăzut la alin. (1) se declară bun de interes public național și se utilizează pentru edificarea unei subunități de pompieri în subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al Județului Vâlcea.
Predarea-primirea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Afacerilor Interne își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Romeo Simionescu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș
București, 18 decembrie 2023.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului proprietate publică a statului care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și care se dă în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al Județului Vâlcea
Persoana juridică căreia i se dă în administrare imobilul
Valoarea de inventar (lei)
Se va atribui de către M.A.I.
Hotărârea Consiliului Local al Comunei Diculești nr. 32 din 22.05.2023, modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Diculești nr. 42 din 10.08.2023
Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al Județului Vâlcea CUI 2649536