Atribuțiile Diviziei pentru Controlul Calității Vinului și Băuturilor Alcoolice sînt următoarele:
a) elaborează proceduri specifice privind supravegherea pe piața, în teritoriu, a calității vinurilor, băuturilor alcoolice, distilatelor, a materialelor folosite în tratamentele admise de lege, prin determinări senzoriale, fizico-chimice, microbiologice, conform reglementărilor și metodologiei interne armonizate cu cele internaționale din domeniu și le propune Oficiului pentru Protecția Consumatorilor spre aprobare, conform legii;
b) supraveghează pe piața, împreună cu specialiștii din Oficiul pentru Protecția Consumatorilor instruiti de D.C.C.V.B.A. și pe baza procedurilor aprobate, prin efectuarea de inspecții periodice inopinate, respectarea dispozițiilor legale privind calitatea vinurilor și a băuturilor alcoolice, astfel ca acestea sa nu afecteze drepturile și interesele legitime ale consumatorilor sau sa nu pună în pericol viața, sănătatea sau securitatea acestora;
c) analizează, împreună cu specialiștii din Oficiul pentru Protecția Consumatorilor instruiti de D.C.C.V.B.A., în laboratoare autorizate sau acreditate, proprii sau la terți, mostrele provenite de la persoane fizice, agenți economici sau organisme din țara ori din străinătate, eliberînd buletine de analiza sau buletine de încercări;
d) efectuează, la cerere, expertize și contraexpertize tehnice, în caz de litigii, la produsele prevăzute în obiectul sau de activitate;
e) executa, la cerere, analize complete la mostrele de vinuri și băuturi alcoolice ce urmează a fi expediate pentru prospectare la partenerii externi, la vinurile și băuturile alcoolice ce se livreaza la export, precum și mostrele de vinuri și băuturi alcoolice provenite din import;
f) efectuează, la cerere, analize complete la materii prime, vinuri, produse pe bază de must și vin, rachiuri naturale și industriale, materiale tehnologice, utilizînd metodele de determinare prevăzute la standardele românești sau, în lipsa acestora, în procedurile specifice aprobate, armonizate cu reglementările internaționale;
g) verifica, pe baza analizelor senzoriale și de laborator, înscrise în buletinele de analiza, încadrarea în parametrii tehnici și calitativi prevăzuți în legislația vitivinicolă interna, normele tehnice de aplicare a acesteia, normele sanitare și în prevederile din standarde și avizează:
- autorizațiile de import pentru vinuri, produse pe bază de must și vin, băuturi alcoolice și materii prime pentru prepararea acestora, destinate comercializării, putind interzice importul produselor respective la care se constata nerespectarea condițiilor stabilite la avizare;
- materialele de uz oenologic provenite din țara sau din import;
- punerea în consum de noi sortimente de băuturi alcoolice sau materiale tehnologice, care corespund normelor de protecție a consumatorilor;
h) verifica, pe baza analizelor senzoriale și de laborator înscrise în buletinele de analiza, și avizează exportul de vinuri, produse pe bază de must și vin, precum și de alte băuturi alcoolice, în cazul în care se constată că sînt respectate condițiile de calitate prevăzute în contractele externe;
i) emite, cu împuternicirea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor autorizații de funcționare a laboratoarelor de profil din țara, în funcție de dotarea lor cu aparatura specifică și încadrarea acestora cu specialiști autorizați, luînd măsuri de retragere a autorizațiilor, atunci cînd constata abateri de la metodele de determinare prevăzute în standarde;
j) îndrumă, la cerere, activitatea tehnica a laboratoarelor de profil, promovind practicile tehnologice și metodele de analiza acceptate pe plan internațional;
k) organizează, la cerere, instruiri cu specialiștii care desfășoară activitate de analiza și control în domeniul vinurilor și băuturilor alcoolice și cursuri de specializare a personalului tehnic, în vederea aplicării tratamentelor cu ferocianura de potasiu pentru deferizarea vinurilor cu conținut ridicat de fier; autorizeaza, cu împuternicirea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, persoanele care au absolvit aceste cursuri și au obținut rezultate corespunzătoare, avînd dreptul să aplice tratamentele respective în conformitate cu procedurile specifice în vigoare;
l) acorda, la cerere, consultații tehnice în domeniul sau de activitate și recomanda soluții pentru problemele în care a fost solicitat;
m) participa la elaborarea, revizuirea și avizarea standardelor și altor reglementări în domeniul sau de activitate;
n) asigura editarea și difuzarea publicațiilor de specialitate, a procedurilor specifice, precum și a altor documente din domeniu;
o) participa la organizarea acțiunii pentru acordarea titlului de "degustator autorizat de vinuri";
p) reprezintă, din împuternicirea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, interesele României în organismele internaționale de profil, participa la lucrările acestor organisme și colaborează cu instituții similare din alte tari;
r) constata, în domeniul sau de activitate, prin reprezentanții săi împuterniciți de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, contravențiile prevăzute la art. 46 lit. a)-h) din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, aplicindu-se în mod corespunzător și prevederile art. 47 și următoarele de la cap. IX din aceeași ordonanța;
s) exercita orice alte atribuții ce decurg din actele normative care sînt legate de obiectul sau de activitate .