(1) În cazul în care se constată că suprafețele aferente culturilor din cererea de plată pentru anul 2023, reglementată prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 83/2023 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2023, cu modificările ulterioare, sunt modificate în sensul diminuării acestora față de suprafețele aferente culturilor prevăzute în cererea de acordare a grantului direct reglementat prin prezenta schemă, beneficiarii sprijinului sunt obligați la restituirea contravalorii diferenței sumelor încasate care reprezintă sprijinul necuvenit, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere calculate de la data încasării acestora până la data recuperării integrale, potrivit prevederilor art. 73^1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Sumele reprezentând ajutor de stat necuvenit, prevăzut la alin. (1), reprezintă creanțe bugetare, pentru recuperarea acestora aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. Procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, întocmite de către centrele județene sau centrul din municipiul București ale/al APIA, prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda națională, constituie titluri de creanță și cuprind elementele actului administrativ-fiscal prevăzut de Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Titlul de creanță întocmit de către centrele județene sau centrul din municipiul București ale/al APIA constituie titlu executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut în cuprinsul acestuia, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Creanțele bugetare principale și accesorii se sting prin plată voluntară, compensare din drepturile la plată viitoare stabilite de către APIA reprezentând ajutor de stat finanțat de la bugetul de stat sau prin recuperare de către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform prevederilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Titlurile executorii, împreună cu dovada comunicării acestora către debitor, se transmit, în termen de maximum 90 de zile de la data expirării termenului de plată, către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanțelor bugetare, conform dispozițiilor Legii nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(7) Cuantumul creanțelor bugetare accesorii, reprezentate de dobânzi și penalități de întârziere, se calculează de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București care au/a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.
(8) Creanțele bugetare accesorii, reprezentate de dobânzi și penalități de întârziere, se individualizează prin procese-verbale de constatare a accesoriilor, care reprezintă titluri de creanță, prevederile alin. (2)-(5) aplicându-se în mod corespunzător.
(9) În procedura insolvenței, înscrierea creanței bugetare la masa credală a debitorului se efectuează de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București.
(10) Creanțele bugetare principale și accesorii se recuperează în conturile indicate în titlurile de creanță.
(11) Sumele recuperate de către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală se virează de către organul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, în conturile indicate în titlul executoriu întocmit de către centrele județene ale APIA.
(1) Toate documentele depuse în vederea solicitării grantului acordat potrivit prezentei ordonanțe se păstrează de către centrele județene ale APIA, respectiv al municipiului București, pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data la care a fost acordat ajutorul de stat.
(2) Toate documentele care atestă acordarea grantului cuvenit se păstrează de către beneficiarii ajutorului de stat pe o perioadă de 10 ani fiscali de la data încasării sumei cuvenite.
(3) Textul prezentei scheme și informațiile aferente fiecărui beneficiar al cărui sprijin financiar depășește valoarea de 10.000 euro se publică pe pagina de internet a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv www.apia.org.ro.