HOTĂRÂRE nr. 1 din 1 februarie 2024

HOTĂRÂRE Camera Consultan?ilor Fiscali
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 5 februarie 2024
Intrat în vigoare
05.02.2024
Forma consolidată din
05.02.2024

În baza prevederilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 37 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 3/2022, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul superior al Camerei Consultanților Fiscali, întrunit în ședința din 31 ianuarie 2024, h o t ă r ă ș t e:

Articolul 1

În anul 2024, cuantumul taxei pentru examenul de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, precum și cuantumul taxei pentru interviu - în cazurile prevăzute de lege - sunt în valoare de 600 de lei.

Articolul 2

Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanților Fiscali (C.I.F. 18677087), deschis la Banca Transilvania - IBAN RO36BTRL04101202D58602XX, precum și în numerar sau cu cardul la sediul Camerei Consultanților Fiscali din municipiul București, str. Alexandru Constantinescu nr. 61, sectorul 1.

Articolul 3

Direcția de servicii pentru membri și Direcția de servicii interne vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul 4

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Consultanților Fiscali, Dan Manolescu

București, 1 februarie 2024.

Nr. 1.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.