ARTICOL UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În vederea consolidării Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, angajații din administrația publică centrală, cu prioritate cei din domeniile apărării, ordinii publice, siguranței naționale, justiției și afacerilor externe, beneficiază de suportarea cheltuielilor pentru taxa de viză de către angajator sau, după caz, de decontarea acesteia, în condițiile legii, pentru orice tip de viză SUA, pe orice tip de pașaport, pe bază de documente justificative, fără a fi necesară o invitație sau fără efectuarea unei misiuni.
2. La articolul 1, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4), cu următorul cuprins:
(3) Prevederile alin. (2) se aplică sub condiția parcurgerii procedurii legale de obținere a vizei SUA, inclusiv participarea la interviu, atunci când este cazul.
(4) În aplicarea dispozițiilor alin. (2), ministerele și celelalte instituții și autorități ale administrației publice centrale pot suporta o singură dată în anul 2024, pentru angajații proprii, cheltuielile pentru taxa de viză SUA, indiferent de scopul deplasării, în limita prevederilor bugetare aprobate și în conformitate cu procedura internă aprobată de ordonatorul principal de credite.