HOTĂRÂRE nr. 163 din 22 februarie 2024

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 6 martie 2024
Intrat în vigoare
06.03.2024
Forma consolidată din
06.03.2024

Având în vedere prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 358/2019 privind aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a ecoturismului - context, viziune și obiective - 2019-2029,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 358/2019 privind aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a ecoturismului - context, viziune și obiective - 2019-2029, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 și 520 bis din 26 iunie 2019, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După articolul 3 se introduce un nou articol, art. 4, cu următorul cuprins:

Articolul 4

Finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor prevăzute în Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului - context, viziune și obiective - 2019-2029 se realizează în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinație în bugetele instituțiilor/autorităților publice implicate.

2. La anexă, la capitolul IV, ultimul paragraf se modifică și va avea următorul cuprins:

Anexele nr. 1-13 fac parte integrantă din Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România - context, viziune și obiective - 2019-2029.

3. La anexă, anexele nr. 11 și 12 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2*) la prezenta hotărâre.

4. La anexă, după anexa nr. 12 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 13, al cărei conținut este prevăzut în anexa nr. 3*) la prezenta hotărâre.

*) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.

Articolul II

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri vor fi aprobate, prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, Regulamentul privind constituirea, organizarea și funcționarea Comisiei pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice, precum și procedura de evaluare privind desemnarea destinațiilor ecoturistice.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Ionuț Sorin Banciu, secretar de stat p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Marin Țole, secretar de stat Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu p. Ministrul sănătății, Alexandru-Florin Rogobete, secretar de stat Ministrul culturii, Raluca Turcan Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan Ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș

București, 22 februarie 2024.

Nr. 163.

Anexe nr. 1-3

ANEXE

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 358/2019

privind aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare

a ecoturismului - context, viziune și obiective - 2019-2029

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.