Articolul UNIC
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, modificată prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 290/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000 și aprobată prin Legea nr. 32/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 7 martie 2001, se modifica și se completează după cum urmează:
I. La articolul I:
1. După punctul 3 se introduce punctul 3^1 cu următorul cuprins:
"3^1. Punctul 3 al articolului 2 va avea următorul cuprins:
<<3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului;>>"
2. La punctul 4, punctul 1 al articolului 3 se modifica și va avea următorul cuprins:
"1. în prima instanța, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei, precum și procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale."
3. La punctul 5, punctul 3 al articolului 3 se modifica și va avea următorul cuprins:
"3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în prima instanța de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în alte cauze prevăzute de lege;"
4. După punctul 20 se introduce punctul 20^1 cu următorul cuprins:
"20^1. Alineatul 4 al articolului 68 va avea următorul cuprins:
<>"
5. La punctul 23, alineatul 1 al articolului 81 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea asistenței judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale, și vor fi urmărite potrivit legii. Dispozitivul hotărârii, cuprinzând obligația de plată a acestor sume, constituie titlu executoriu. În cazul în care executarea este de competența organelor fiscale titlul executoriu va fi comunicat acestor organe, din oficiu, prin îngrijirea grefierului."
6. La punctul 36, articolul 92^1 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Art. 92^1. - Comunicarea citației și a altor acte de procedura nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecata, cu excepția cazurilor în care se refuza primirea sau dacă se constata, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acestora."
7. La punctul 42, alineatul 1 al articolului 114 se modifica și va avea următorul cuprins:
"La primirea cererii de chemare în judecata președintele sau judecătorul care îl înlocuiește va verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere sa completeze sau sa modifice cererea și să depună, potrivit art. 112 alin. 2 și art. 113, cererea și copii certificate de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea."
8. La punctul 42, după alineatul 3 al articolului 114 se introduce un alineat nou, care devine alineatul 4, cu următorul cuprins:
"Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, suspendarea judecații se pronunța prin încheiere potrivit dispozițiilor art. 339."
9. La punctul 43, alineatul 3 al articolului 114^1 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Termenul de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citației pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 15 zile pentru a-și pregati apărarea, iar în procesele urgente, cel puțin 5 zile."
10. După punctul 44 se introduce punctul 44^1 cu următorul cuprins:
"44^1. Alineatul 1 al articolului 119 va avea următorul cuprins:
<>"
11. La punctul 51, alineatul 3 al articolului 153 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Termenul luat în cunoștința sau pentru care au fost trimise citațiile nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice și cu citarea părților. Citarea acestora se face în termen scurt, în camera de consiliu. Soluționarea cererii de preschimbare a primului termen de judecată este de competența președintelui instanței, a vicepreședintelui instanței, a președintelui de secție ori a judecătorului care îl înlocuiește. În cursul judecării procesului cererea de preschimbare a termenului se soluționează de către completul de judecată."
12. La punctul 53, alineatul 2 al articolului 155^1 se modifica și va avea următorul cuprins:
"La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispozițiile art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător."
13. Punctul 73 se abroga.
14. După punctul 76 se introduce punctul 76^1 cu următorul cuprins:
"76^1. Punctul 2 al alineatului 1 al articolului 244 va avea următorul cuprins:
<<2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.>>"
15. La punctul 81, după alineatul 2 al articolului 252 se introduce un alineat nou, care devine alineatul 3, cu următorul cuprins:
"Perimarea cererii de chemare în judecata nu poate fi ridicată pentru prima oara în instanța de apel."
16. După punctul 84 se introduce punctul 84^1 cu următorul cuprins:
"84^1. Punctul 8 al alineatului 1 al articolului 261 va avea următorul cuprins:
<<8. arătarea ca pronunțarea s-a făcut în ședința publică, precum și semnăturile judecătorilor și grefierului. Lipsa semnaturilor poate fi complinita oricând în cursul procesului.>>"
17. După punctul 85 se introduce punctul 85^1 cu următorul cuprins:
"85^1. Alineatul 1 al articolului 264 va avea următorul cuprins:
<>"
18. După punctul 85^1 se introduce punctul 85^2 cu următorul cuprins:
"85^2. Alineatul 3 al articolului 266 va avea următorul cuprins:
<>"
19. După punctul 93 se introduce punctul 93^1 cu următorul cuprins:
"93^1 . Alineatul 2 al articolului 282 va avea următorul cuprins:
<<Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecații.>>"
20. După punctul 95 se introduce punctul 95^1 cu următorul cuprins:
"95^1. Punctul 1 al alineatului 1 al articolului 287 va avea următorul cuprins:
<<1. numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și contul bancar. Dacă apelantul locuiește în străinătate, va arata și domiciliul ales în România, unde urmează sa i se facă toate comunicările privind procesul;>>"
21. La punctul 97, alineatul 2 al articolului 291 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Dacă intimatul lipsește la prima zi de înfățișare și instanța constata ca motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amânarea cauzei și efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanța va dispune amânarea cauzei cu îndeplinirea cerințelor art. 114^1 alin. 3 sau 4, după caz."
22. La punctul 103, articolul 296 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Art. 296. - Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte la aceasta ori sunt aplicabile dispozițiile art. 293 sau 293^1."
23. La punctul 104, alineatul 1 al articolului 297 se modifica și va avea următorul cuprins:
"În cazul în care prima instanța a respins sau a anulat cererea de chemare în judecata fără a intră în cercetarea fondului și instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelata, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă."
24. După punctul 106 se introduce punctul 106^1 cu următorul cuprins:
"106^1. Articolul 299 va avea următorul cuprins:
<>"
25. După punctul 109 se introduce punctul 109^1 cu următorul cuprins:
"109^1. Articolul 301 va avea următorul cuprins:
<>"
26. După punctul 120 se introduce punctul 120^1 cu următorul cuprins:
"120^1. Alineatul 1 al articolului 318 va avea următorul cuprins:
<>"
27. După punctul 121 se introduce punctul 121^1 cu următorul cuprins:
"121^1. După articolul 319 se introduce articolul 319^1 cu următorul cuprins:
<>"
28. La punctul 131, punctul 2 al articolului 330 se modifica și va avea următorul cuprins:
"2. când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare gresita a cauzei pe fond ori aceasta hotărâre este vadit netemeinica;"
29. La punctul 132, articolul 330^1 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Art. 330^1. - În cazurile prevăzute de art. 330 pct. 1 și 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.
Pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 3, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
În cazul prevăzut de art. 330 pct. 4, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data comunicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului către statul român."
30. La punctul 133, alineatul 1 al articolului 330^2 se modifica și va avea următorul cuprins:
"După introducerea recursului în anulare, la cererea procurorului general sau a părții interesate, instanța poate să dispună suspendarea executării hotărârii atacate. În cazul în care suspendarea este cerută de partea interesată, cauțiunea este obligatorie și va fi stabilită de către instanța. Dispozițiile art. 403 alin. 3 se aplică în mod corespunzător."
31. La punctul 137, la articolul 371^2 după alineatul 2 se introduce un nou alineat, care devine alineatul 3, cu următorul cuprins:
"Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea ei. În cazul în care titlul executoriu nu conține nici un criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de cursul monedei în care se face plata, determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu."
32. La punctul 158, la articolul 405^1 după alineatul 1 se introduce un nou alineat, care devine alineatul 2, cu următorul cuprins:
"După încetarea suspendării, prescripția își reia cursul, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare."
33. La punctul 208, punctul 8 al articolului 516 se modifica și va avea următorul cuprins:
"8. mențiunea ca actul de adjudecare este titlu de proprietate și ca poate fi înscris în cartea funciară, precum și faptul ca, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se afla în posesiunea acestuia din urma."
34. La punctul 210, articolul 564 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Art. 564. - Dacă exista creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipoteca sau alte drepturi de preferinta conservate, în condițiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanțele lor vor fi plătite înaintea creanțelor prevăzute la art. 563 alin. 1 lit. b)."
35. La punctul 210, alineatul 1 al articolului 567 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Creanțele condiționale sau afectate de un termen suspensiv se vor plati potrivit ordinii de preferinta prevăzute de art. 563 și 564."
36. După punctul 217 se introduce punctul 217^1 cu următorul cuprins:
"217^1. Alineatul 2 al articolului 588 va avea următorul cuprins:
<>"
37. La punctul 218, articolul 595 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Art. 595. - În cazul în care cererea principala, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asiguratorie, a fost anulată, respinsă sau perimata prin hotărâre irevocabilă, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o. Asupra cererii instanța se pronunța prin încheiere irevocabilă, data fără citarea părților. Dispozițiile art. 593 se aplică în mod corespunzător."
38. La punctul 224, articolul 720^9 se modifica și va avea următorul cuprins:
"Art. 720^9. - Pentru hotărârea judecătorească data în materie comercială, care se aduce la îndeplinire prin executare silită, hotărârea, purtând mențiunea ca este irevocabilă, constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalități."
39. La punctul 225, la articolul 725 după alineatul 2 se introduce un nou alineat, care devine alineatul 3, cu următorul cuprins:
"În cazul în care instanța este desfiintata, dosarele se vor trimite din oficiu instanței competente potrivit legii noi de procedura."
II. La articolul III alineatul 1 se elimina liniuța a 12-a .
III. La articolul VIII, liniuța a 4-a se modifica și va avea următorul cuprins:
"- art. 889-906 și 909 din Codul comercial;"
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
----------------
Ministrul justiției,
Rodica Mihaela Stanoiu
-------------