În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a nodului hidrotehnic de pe râul Mureș din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din sumele aferente componentei de împrumut a Planului național de redresare și reziliență (PNRR), componenta 1 - Managementul apei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Mureș, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet Ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat
București, 23 aprilie 2024.
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI aferenți obiectivului de investiții „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a nodului hidrotehnic de pe râul Mureș din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș“
Titular: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Mureș
Amplasament: Intravilanul localității Târgu Mureș și extravilanul comunelor Sâncraiu de Mureș și Sântana de Mureș, județul Mureș, bazinul superior al râului Mureș, nodul hidrotehnic compus din Barajul de Priză nr. 1, Barajul de Priză nr. 2, Brațul Mort al râului Mureș și Canalul Turbinei
Indicatori tehnico-economiciValoarea totală a investiției (inclusiv TVA)mii lei141.781din care construcții-montaj (inclusiv TVA): mii lei38.899(în prețuri valabile la 27.11.2023, 1 euro = 4,9702 lei)Eșalonarea investițieiAnul IINVmii lei56.710C + Mmii lei15.600Anul IIINVmii lei85.071C + Mmii lei23.299Capacități:- îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a nodului hidrotehnic de pe râul MureșDurata de execuție a investiției:luni16
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea investiției se realizează din sumele aferente componentei de împrumut a Planului național de redresare și reziliență (PNRR), componenta 1 - Managementul apei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.