HOTĂRÂRE nr. 430 din 23 aprilie 2024

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 8 mai 2024
Intrat în vigoare
08.05.2024
Forma consolidată din
08.05.2024
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 288 și 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă trecerea bunului imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului și din administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană Bacău, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în domeniul public al comunei Dealu Morii, județul Bacău.

Articolul 2

Trecerea imobilului în domeniul public al comunei Dealu Morii se face în scopul folosirii construcției ca locuință de necesitate, potrivit legii.

Articolul 3

Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 4

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea p. Ministrul finanțelor, Carmen Moraru, secretar de stat

București, 23 aprilie 2024.

Nr. 430.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care trece din domeniul public al statului și din administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană Bacău (CUI 36927882), din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în domeniul public al comunei Dealu Morii (CUI 4352913)

Nr. MFCodul de clasificațieDenumirea imobilului care se transmiteAdresa bunului imobilPersoana juridică la care se transmite imobilul Descrierea tehnicăValoarea de inventar - lei -969618.29.08Clădire administrativă + anexăStr. Magnoliei nr. 11, localitatea Dealu Morii, județul BacăuLocalitatea Dealu Morii, județul Bacău (CUI 4352913)S. construită = 77 mp, s. construită desfășurată = 77 mp, nivel de înălțime - P, S. teren = 703 mp, CF = 60109 Dealu Morii - C1, C2183.317

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.