În înțelesul prezentei legi, termenii sau expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) Aranjamentul de la Haga - Aranjamentul privind depozitul internațional de desene și modele industriale, adoptat la Haga la 6 noiembrie 1925, cu modificările și completările ulterioare, la care România a aderat prin Legea nr. 44/1992;
b) autor - persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei înțelegeri, care a creat desenul sau modelul;
c) certificat de înregistrare - titlul de protecție acordat de O.S.I.M. pentru desenele și modelele înregistrate;
d) desen sau model - aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în două sau trei dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură și/sau materiale ale produsului în sine și/sau ornamentația acestuia;
e) desen sau model comunitar - desenul sau modelul protejat în condițiile Regulamentului nr. 6/2002/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L nr. 3 din 5 ianuarie 2002, de către Oficiul pentru Armonizare în Piața Internă, cu efect pe întregul teritoriu al Comunităților Europene;
f) detalii nesemnificative - acele elemente grafice sau de formă, care nu determină caracterul individual al desenului sau modelului;
g) înregistrare - modul de dobândire a drepturilor asupra desenelor și modelelor în temeiul prezentei legi sau al convențiilor internaționale la care România este parte;
h) mandatar autorizat - persoana care exercită profesia de avocat sau de consilier în proprietate industrială și care poate reprezenta o parte interesată în procedurile în fața O.S.I.M.;
i) produs - orice articol obținut printr-un proces industrial sau artizanal, conținând printre altele și elemente concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaje, forme de prezentare, aranjamente, simboluri grafice, caractere tipografice; programele de calculator nu sunt considerate produs;
j) produs complex - un produs compus din elemente multiple ce pot fi înlocuite de o manieră care să permită dezasamblarea și reasamblarea produsului;
k) solicitant - persoana fizică sau juridică ce solicită la O.S.I.M. înregistrarea, respectiv eliberarea unui certificat de înregistrare a unui desen sau model;
l) titular - persoana fizică sau juridică căreia îi aparțin drepturile conferite prin înregistrarea desenului sau modelului și pentru care se eliberează certificatul de înregistrare.