ORDIN nr. 4.629 din 7 iunie 2024

ORDIN Ministerul Educa?iei
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 11 iunie 2024
Intrat în vigoare
11.06.2024
Forma consolidată din
11.06.2024
Cuprins

Având în vedere:

prevederile art. 3 lit. i) și v) și ale art. 101 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;

prevederile Ordinului ministrului educației nr. 6.155/2023 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2023-2024;

prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);

Referatul de aprobare nr. 1.443/DGÎP din 29.05.2024 referitor la proiectul de ordin al ministrului educației privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a participanți la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori în anul școlar 2023-2024,

în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă calendarul sesiunii speciale a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a participanți la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori în anul școlar 2023-2024, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Lista nominală a absolvenților participanți la această sesiune, avizată de directorul general al Direcției generale învățământ preuniversitar, este aprobată de președintele Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale 2024.

Articolul 3

Sesiunea specială a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a participanți la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori în anul școlar 2023-2024 se desfășoară în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul școlar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.801/2010 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010-2011, și cu dispozițiile Ordinului ministrului educației nr. 6.155/2023 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2023-2024.

Articolul 4

Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală economică, Direcția generală informatizare, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, inspectoratele școlare, conducerea unităților de învățământ desemnate centre de examen/centre zonale de evaluare pentru sesiunea specială organizată în anul școlar 2023-2024 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației, Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 7 iunie 2024.

Nr. 4.629.

ANEXĂ

Calendarul sesiunii speciale a evaluării naționale în anul școlar 2023-2024 organizate pentru absolvenții clasei a VIII-a participanți la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

14 iunie 2024Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen1 iulie 2024Limba și literatura română - proba scrisă2 iulie 2024Matematică - proba scrisă3 iulie 2024Limba și literatura maternă - proba scrisă3 iulie 2024Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor, până la ora 18.00Depunerea contestațiilor (între orele 18.00-19.00)4-9 iulie 2024Soluționarea contestațiilor9 iulie 2024Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.