HOTĂRÂRE nr. 40 din 11 iunie 2024

HOTĂRÂRE Camera Deputa?ilor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 13 iunie 2024
Intrat în vigoare
13.06.2024
Forma consolidată din
13.06.2024

În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 164-189 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

ARTICOL UNIC

Luând în considerare Opinia nr. 4c-22/347, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 28 mai 2024, Camera Deputaților:

1. susține Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind apărarea democrației;

2. recomandă analizarea periodică la nivelul Uniunii a riscurilor de reducere a spațiului de activitate pentru societatea civilă prezentate de inițiative legislative în anumite state membre;

3. recomandă instituirea unui mecanism de verificare financiar-bancară a persoanelor cu putere de decizie din instituțiile Uniunii Europene pentru eliminarea riscurilor de influențare de către forțe externe antidemocratice;

4. împărtășește preocupările exprimate de Parlamentul European și de Comisia Europeană cu privire la necesitatea unei strategii coordonate a Uniunii Europene împotriva ingerințelor străine și a acțiunilor străine de manipulare a informațiilor;

5. subliniază că redarea trunchiată a faptelor, imprecizia și lipsa de claritate a exprimării facilitează activitățile antidemocratice;

6. propune sprijinirea cooperării dintre statele membre pentru întărirea învățământului de cultură generală, astfel încât tinerii să dobândească cunoștințele necesare aplicării spiritului critic necesar analizării responsabile și proactive a știrilor, studiilor, rapoartelor și sondajelor;

7. subliniază că una dintre cele mai importante măsuri pe care Uniunea Europeană și statele membre o pot lua pentru a combate dezinformarea constă în încurajarea jurnalismului independent și profesional;

8. recomandă sprijinirea platformelor independente care semnalează știri false și surse de dezinformare;

9. recomandă încurajarea companiilor de știri să aplice algoritmi de identificare a dezinformării;

10. recomandă controlul la nivelul Uniunii Europene al monetizării știrilor false și al canalelor prin care se colectează veniturile din dezinformarea online, pentru a contracara tacticile de ascundere a provenienței fondurilor;

11. recomandă consolidarea capacității de acțiune a Uniunii Europene împotriva dezinformării, ca parte a politicii de apărare comune, având în vedere deteriorarea climatului politic internațional și acutizarea stărilor conflictuale, inclusiv izbucnirea de noi confruntări militare;

12. recomandă ca obligația de înregistrare a entităților care intră în obiectul de activitate al legislației privind statutul de reprezentare a unor interese străine să urmeze cu strictețe principiul reutilizării datelor deja transmise și să fie limitată la acele situații în care influența străină este posibilă și semnificativă;

13. susține cu tărie impunerea la nivel european a unor garanții pentru a se evita utilizarea abuzivă a cerințelor de înregistrare și pentru a limita drepturile și libertățile fundamentale, cum ar fi libertatea de exprimare sau de asociere, libertatea academică sau artistică, sau pentru a restricționa în mod nejustificat spațiul civic;

14. propune inițierea de dezbateri la nivel european, cu participarea reprezentanților societății civile și ai organelor legislative, pentru a identifica și contracara legislația ce vizează „agenții străini“ care depășește cerințele de transparență și despre care s-a constatat că încalcă drepturi și libertăți fundamentale, prin stigmatizarea și intimidarea anumitor organizații ale societății civile și a apărătorilor drepturilor omului;

15. recomandă sprijinirea prin programele europene a inițiativelor comunităților locale, la scară mică, în special din mediul rural, ce vizează acțiuni concrete, adaptate mediului de comunicare, pentru formarea unei democrații sănătoase, bazate pe implicarea semnificativă a cetățenilor, cu luarea în considerare a proceselor demografice și a nivelului de educație, nu doar în perioada alegerilor, ci în permanență;

16. recomandă monitorizarea normelor privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene și încurajarea urmăririi respectării acestora de către entități independente;

17. recomandă întărirea rolului Serviciului European de Acțiune Externă pentru a sprijini consolidarea democrației în state terțe, în special în vecinătatea estică și în Balcanii de Vest, inclusiv prin desfășurarea de misiuni de obținere a unui climat social de înțelegere și cooperare în societățile postconflict, astfel încât să contribuie la combaterea dezinformării și la consolidarea democrației pe termen lung;

18. susține Comisia Europeană în identificarea de surse de finanțare suplimentare pentru Programul „Europa creativă“, astfel încât să se asigure impactul acestuia la nivelul comunităților locale, în ce privește formarea bazei de cunoaștere necesare promovării unui jurnalism independent, profesional și care să vizeze toate aspectele sociale, de la apărarea drepturilor omului la evidențierea valorilor culturale care definesc democrația europeană;

19. consideră că Uniunea Europeană poate face mai mult pentru a evidenția beneficiile sale pentru cetățeni, într-un mod direct, pe înțeles, apropiat de viața cotidiană, în comunitățile locale;

20. consideră că este necesar un răspuns rapid al programelor europene la proiectele cu adevărat inovatoare, ce vizează abilitarea cetățenilor să ia decizii în cunoștință de cauză și combaterea dezinformării;

21. recomandă instituirea la nivelul Parlamentului European a unui canal de comunicare directă și operativă pentru semnalarea abuzurilor sub forma acțiunilor strategice în justiție împotriva mobilizării publice.

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 11 iunie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VASILE-DANIEL SUCIU

București, 11 iunie 2024.

Nr. 40.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.