HOTĂRÂRE nr. 732 din 28 iunie 2024

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 1 iulie 2024
Intrat în vigoare
01.07.2024
Forma consolidată din
27.08.2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 18 iulie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3 alineatul (1), literele i) și jj) se modifică și vor avea următorul cuprins:

i) controlează respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, referitoare la securitatea produselor și serviciilor, precum și la apărarea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin efectuarea de controale pe piață la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii, inclusiv servicii financiare, și în unitățile vamale, punctele de trecere a frontierei, având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile, precum și la documentele referitoare la acestea, excepție făcând controalele igienicosanitare și sanitar-veterinare la producători, în cazul produselor alimentare;

................................................................................................

jj) realizează, prin Direcția de soluționare alternativă a litigiilor, structură imparțială ce își desfășoară activitatea independent de activitățile de supraveghere și control al pieței, și soluționează alternativ litigiile dintre consumatori și comercianți, atât la nivel național, cât și transfrontalier, inclusiv litigiile reglementate de Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (Regulamentul privind SOL în materie de consum), izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări de servicii, în sectoarele de activitate în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este competentă.

2. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1) Autoritatea este birou unic de legătură, astfel cum este definit la art. 3 pct. 7 din Regulamentul (UE) 2017/2.394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2.006/2004.

3. La articolul 5, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Președintele Autorității are calitatea de ordonator terțiar de credite.

4. La articolul 6 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 6

(1) Structura organizatorică a Autorității este prevăzută în anexa nr. 1. În cadrul acesteia, prin ordin al președintelui, se pot organiza și alte servicii sau compartimente. Prin ordin al președintelui se pot organiza și colective temporare din personalul Autorității și al structurilor teritoriale subordonate fără personalitate juridică. Structura posturilor pentru fiecare din comisariatele județene/sectoriale pentru protecția consumatorilor este prevăzută în anexa nr. 2.

5. La articolul 6, alineatele (3), (6^1) și (10) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(3) Numărul maxim de posturi aprobat este de 1.370, exclusiv demnitarii, din care 918 posturi aferente comisariatelor județene/sectoriale pentru protecția consumatorilor.

................................................................................................

(6^1) Compartimentul Pietre Prețioase și Proces Kimberley și Compartimentul Încercări Metale Prețioase funcționează în cadrul Direcției Tehnice Laborator LAREX, Metale Prețioase, Pietre Prețioase și Proces Kimberley.

................................................................................................

(10) Personalul Direcției de soluționare alternativă a litigiilor, personalul Direcției Tehnice Laborator LAREX, Metale Prețioase, Pietre Prețioase și Proces Kimberley, personalul Direcției de insolvență a persoanelor fizice și personalul Centrului European al Consumatorilor Romania are statut de personal contractual, este angajat pe bază de concurs, în condițiile legii, și este salarizat în conformitate cu legislația aplicabilă pentru fiecare categorie de personal din administrația publică.

6. La articolul 6, alineatul (6) se abrogă.

7. La articolul 7 alineatele (1)-(6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

Articolul 7

(1) Autoritatea are în subordine, ca entități fără personalitate juridică, comisariatele județene/sectoriale pentru protecția consumatorilor, prevăzute în anexa nr. 2.

(2) Comisariatele județene/sectoriale pentru protecția consumatorilor sunt organizate ca structuri teritoriale subordonate, cu competențe limitate teritorial, și sunt conduse de comisari-șefi adjuncți.

(3) Comisarii-șefi adjuncți sunt subordonați comisarului-șef și îndeplinesc toate atribuțiile legale care le revin pentru comisariatul județean/sectorial respectiv.

(4) Funcția publică de conducere de comisar-șef este asimilată din punct de vedere salarial cu funcția publică de conducere de director executiv.

(5) Funcțiile publice de comisari-șefi adjuncți sunt asimilate din punct de vedere salarial cu funcția de conducere de șef serviciu.

(6) Structura organizatorică detaliată a Autorității, normativele de personal, criteriile de constituire a compartimentelor, statele de funcții, precum și atribuțiile acestora se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității, conform actelor normative în vigoare.

8. La articolul 7, alineatul (7) se abrogă.

9. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 10

Contravaloarea mărfurilor și a eșantioanelor prelevate în cadrul acțiunilor de control efectuate potrivit dispozițiilor prezentei hotărâri, precum și a cheltuielilor ocazionate de încercarea și verificarea produselor în laboratoare proprii sau în laboratoare acreditate se suportă de Autoritate, dacă în urma controlului nu se constată vinovăția operatorului economic. În caz contrar, cheltuielile se suportă de operatorul economic.

10. Articolul 12^1 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 12^1

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor poate închiria spații pentru desfășurarea activităților specifice, în condițiile legii.

11. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre.

Articolul II

(1) Personalul structurilor subordonate Autorității se preia de către aceasta.

(2) Autoritatea preia de la comisariatele regionale pentru protecția consumatorilor desființate, pe bază de protocol de predare-preluare, clădirile, spațiile și terenurile aferente, precum și toate celelalte bunuri aflate în patrimoniu, necesare desfășurării activității specifice, inclusiv fondurile financiare existente, în termen de minimum 30 de zile, dar nu mai târziu de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul III

Încadrarea în numărul maxim de posturi și în noile structuri organizatorice se realizează în minimum 30 de zile, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea p. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Sebastian-Ioan Hotca Ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș

București, 28 iunie 2024.

Nr. 732.

Anexa nr. 1*)

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

(la 27-08-2024, Anexa nr. 1 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 732 din 28 iunie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 859 din 27 august 2024 )

Anexa nr. 2

STRUCTURI TERITORIALE FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ din subordinea Autorității Naționale pentru Protecția ConsumatorilorComisariatul județean/sectorial pentru protecția consumatorilorNumăr posturi aprobate1Alba142Arad143Argeș164Bacău145Bihor226Bistrița-Năsăud147Botoșani148Brăila149Brașov2410Buzău1411C.P.C. S 1 București3812C.P.C. S 2 București3813C.P.C. S 3 București3814C.P.C. S 4 București3815C.P.C. S 5 București3816C.P.C. S 6 București3817Călărași1418Caraș-Severin1419Cluj3020Constanța2621Covasna1422Dâmbovița1423Dolj1824Galați1825Giurgiu1426Gorj1427Harghita1428Hunedoara1429Ialomița1430Iași2431Ilfov3832Maramureș1433Mehedinți1434Mureș1435Neamț1436Olt1437Prahova2438Sălaj1439Satu Mare1440Sibiu1441Suceava1442Teleorman1443Timiș3044Tulcea1445Vâlcea1446Vaslui1447Vrancea14

Nr.

crt.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.