HOTĂRÂRE nr. 769 din 4 iulie 2024

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 8 iulie 2024
Intrat în vigoare
08.07.2024
Forma consolidată din
08.07.2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 299 și 362 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 867 alin. (1), art. 868 și art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea bunului mobil aflat în proprietatea privată a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naționale - Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ UM 02192 Constanța în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“, cu destinația desfășurării unor activități economice, activități care să fie compatibile cu cele pe care le desfășoară noul administrator, conform legii.

*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

Articolul 2

Predarea-preluarea bunului mobil prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 3

Ministerul Apărării Naționale - Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ și Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat“ își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr

București, 4 iulie 2024.

Nr. 769.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.