Articolul 1
(1) Pentru Societatea Comercială "C.S.R." - S.A. Resita, denumita în continuare societate comercială, la care a fost încheiat contractul de privatizare, se acordă următoarele înlesniri la plata obligațiilor bugetare restante:
a) eșalonarea obligațiilor bugetare restante, pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni cuprinsă în perioada de eșalonare;
b) scutirea la plata a majorărilor de întârziere și a penalitatilor aferente obligațiilor bugetare restante.
(2) Plata ratelor se efectuează până în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni.
(3) Stabilirea graficului de eșalonare la plata și precizarea sumelor reprezentând majorări de întârziere scutite la plata se fac de către fiecare creditor bugetar pentru creanțele sale, prin ordin al conducătorului instituției creditoare.
(4) Înlesnirile la plata își pierd valabilitatea în situația în care societatea comercială nu își achită obligațiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal, cu termene scadente începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei hotărâri, împreună cu majorările de întârziere aferente.
(5) Societatea comercială va achită până la primul termen din eșalonare sumele reprezentând obligațiile bugetare datorate și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și care nu fac obiectul înlesnirilor la plata acordate, împreună cu majorările de întârziere aferente acestora.
(6) De la data aprobării înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare, pentru sumele eșalonate la plata se datorează și se calculează majorări, conform prevederilor legale, pentru fiecare suma achitată în contul ratelor aprobate, plata acestora efectuandu-se împreună cu rata respectiva. Pe perioada de grație acordată la eșalonare majorările datorate conform legii se achită lunar.
(7) Nerespectarea condițiilor și a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plata atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga suma neplatita și obligația de plată a majorărilor de întârziere calculate de la data la care termenele și/sau condițiile nu au fost respectate.