cu privire la compensarea și indexarea salariilor și stabilirea salariului de baza minim brut pe țara, pentru perioada 1 noiembrie - 31 decembrie 1992
Guvernul României hotărăște:
(1) Pentru lunile noiembrie-decembrie 1992, societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome, la care salariile se stabilesc prin negociere, vor calcula fondul destinat plății salariilor pentru care nu plătesc impozit suplimentar, prin majorarea fondului de salarii de referința cu coeficientul de indexare de 65% stabilit pentru perioada mai-august 1992, la care se va adauga suma rezultată din înmulțirea numărului mediu scriptic de personal din fiecare luna cu valoarea compensării-indexării medii pe salariat de 9.000 lei lunar brut. Compensarea-indexarea de 9.000 lei lunar brut rezultă din însumarea compensării-indexării medii de 3.750 lei lunar, pentru perioada septembrie-octombrie 1992, cu valoarea compensării-indexării de 5.250 lei lunar, cît rezultă în medie pe salariat pentru perioada noiembrie- decembrie 1992, ceea ce reprezintă, la nivelul economiei, o creștere medie a salariilor de 17,7% față de perioada septembrie-octombrie 1992.
(2) Pe baza prevederilor alin. (1), ca și a corectiilor ce se aduc fondului destinat plății salariilor pentru care nu se plătește impozit suplimentar potrivit reglementărilor în vigoare, societățile comerciale cu capital majoritar de stat și regiile autonome, la care salariile se negociaza potrivit legii, vor stabili, după consultarea sindicatelor, modalitățile de compensare și indexare a salariilor în suma fixa sau în procent, precum și valoarea acestora, ținînd seama de valoarea medie a compensării-indexării de 5.250 lei lunar, de nivelul salariului mediu realizat în luna octombrie 1992, precum și de posibilitățile financiare proprii în perioada noiembrie-decembrie 1992.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 58/1992 și art. 1 alin. (3) din Hotărîrea Guvernului nr. 314/1992, salariile personalului din instituțiile publice, precum și cele ale personalului din cadrul regiilor autonome cu specific deosebit, vor fi compensate-indexate, începînd cu data de 1 noiembrie 1992, în aceeași proporție cu creșterea medie a salariilor prevăzute la art. 1 alin. (1).
Tranșele de venituri individuale lunare impozabile ce se vor aplica începînd cu drepturile lunii noiembrie 1992, stabilite în baza procentului de compensare-indexare a salariilor prevăzut la art. 1 alin. (1), sînt cele din anexa.
Se recomanda unităților cu capital majoritar privat, cooperatiste și obștești să aplice compensarea-indexarea salariilor ținînd seama de prevederile prezentei hotărîri.
(1) Începînd cu data de 1 noiembrie 1992, salariul de baza minim brut pe țara este de 15.215 lei lunar pentru un program complet de lucru de 170 ore în medie pe luna, ceea ce reprezintă 89,50 lei/ora.
(2) În cazul în care programul de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de baza minim brut orar se calculează de către agenții economici prin raportarea salariului minim brut pe țara, prevăzut la alin. (1), la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
(3) Persoanele juridice și persoanele fizice, care angajează personal salariat, cu program complet sau program parțial, nu pot negocia și stabili salariul de baza prin contractul individual de muncă sub salariul de baza minim brut orar pe țara.
Ministru de stat, ministrul muncii și
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Anexa
Venitul lunar impozabil - lei -Impozit lunar pînă la 1.800 6% 1.801 - 2.000 108 + 10%pentru ceea ce depășește1.800 lei 2.001 - 2.700 128 + 18%pentru ceea ce depășește2.000 lei 2.701 - 4.500 254 + 22%pentru ceea ce depășește2.700 lei 4.501 - 7.300 650 + 23%pentru ceea ce depășește4.500 lei 7.301 - 10.900 1.294 + 24%pentru ceea ce depășește7.300 lei 10.901 - 18.400 2.158 + 25%pentru ceea ce depășește10.900 lei 18.401 - 25.700 4.033 + 26%pentru ceea ce depășește18.400 lei 25.701 - 36.500 5.931 + 28%pentru ceea ce depășește25.700 lei 36.501 - 54.800 8.955 + 31%pentru ceea ce depășește36.500 lei 54.801 - 73.100 14.628 + 35%pentru ceea ce depășește54.800 lei 73.101 - 91.500 21.033 + 40%pentru ceea ce depășește73.100 lei peste 91.500 28.393 + 45%pentru ceea ce depășește91.500 lei
TRANȘELE DE VENITURI IMPOZABILE ȘI COTELE DE IMPOZIT
ce se vor aplica începînd cu plata drepturilor de salarii pentru luna noiembrie 1992