HOTĂRÂRE nr. 1.088 din 4 septembrie 2024

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 917 din 11 septembrie 2024
Intrat în vigoare
11.09.2024
Forma consolidată din
11.09.2024
Cuprins

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 864 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă scoaterea unui imobil din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov, ca urmare a restituirii către Ministerul Justiției - Curtea de Apel Brașov, imobil având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Se aprobă radierea numărului MF 39404, aferent imobilului prevăzut la alin. (1), din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Articolul 2

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale își va actualiza datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera actualizarea corespunzătoare a anexei nr. 13 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș

București, 4 septembrie 2024.

Nr. 1.088.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului care iese din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și din administrarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov, al cărui număr se radiază din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Nr. MF care se radiază

Codul de clasificare

Denumirea bunului

Adresa

Administratorul bunului de la care se face ieșirea

Caracteristicile tehnice ale bunului care iese din domeniul public al statului

Valoarea de inventar

39404

8.29.08

Clădire

Țara: România;

județul Brașov;

MRJ Brașov,

Bd. Eroilor nr. 5

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov CUI 24714716

Parterul imobilului în care funcționează prefectura Brașov; construcție din cărămidă și acoperiș cu țiglă

S = 156,3 mp

1

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.