Articolul I
Anexa la Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului nr. 546/2023 privind aprobarea Metodologiei de elaborare și aplicare a Testului IMM, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 6 noiembrie 2023, se modifică după cum urmează:
1. Titlul capitolului II se modifică și va avea următorul cuprins:
Capitolul II — Procedura de evaluare a impactului actelor normative ↑ Cuprins
2. La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 8
(1) Inițiatorul actului normativ, în funcție de conținutul proiectului de act normativ, va consulta un număr mare și reprezentativ de IMM-uri asupra cărora au impact politicile publice de reglementare.
3. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
(1) Metoda «bulgăre de zăpadă» este o eșantionare nonprobabilistică, utilizată în situația în care nu există informații suficiente pentru a identifica toate IMM-urile care compun o anumită populație, ci este posibilă inițial doar o identificare a câtorva IMM-uri cunoscute.
(2) Eșantionul de IMM-uri ce urmează a fi consultat pe baza metodei «bulgăre de zăpadă» se selectează după cum urmează:
a) inițiatorul actului normativ identifică IMM-urile cunoscute, care sunt susceptibile de a fi afectate de modificarea legislativă, în funcție de sectorul și zona geografică de activitate, dar fără a se limita la acestea;
b) IMM-urile cunoscute identificate la lit. a) trebuie să identifice IMM-uri suplimentare, care sunt susceptibile de a fi afectate de modificarea legislativă;
c) IMM-urile suplimentare, identificate la lit. b), trebuie să identifice și alte IMM-uri, care sunt susceptibile de a fi afectate de modificarea legislativă.
(3) Procesul descris la alin. (2) asigură că inițiatorul actului normativ identifică un eșantion mare și reprezentativ de IMM-uri.
(4) Metoda de eșantionare prevăzută la alin. (1) se utilizează pentru efectuarea cercetării exploratorii și/sau calitative, care se desfășoară într-un timp foarte scurt, pe o anumită populație de IMM-uri, greu de identificat și de localizat.
(5) Fazele de desfășurare a cercetării eșantionului, care va fi alcătuit conform metodei «bulgăre de zăpadă», sunt:
a) identificarea unui eșantion mare și reprezentativ de IMM-uri;
b) inițiatorul actului normativ utilizează una dintre modalitățile de consultare prevăzute la art. 9^1 alin. (4^1) din Legea nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, împreună cu IMM-urile cunoscute, IMM-urile suplimentare, celelalte IMM-uri identificate și altele, după caz;
c) transmiterea observațiilor tuturor IMM-urilor implicate în consultare către inițiatorul actului normativ;
d) întocmirea concluziilor privind consultarea IMM-urilor asupra proiectului de act normativ;
e) definitivarea proiectului de act normativ de către inițiator.
4. La anexa nr. 3, punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
5. Structura Testului IMM:
– se prezintă modalitatea aleasă pentru consultări, criteriile care au stat la baza alegerii ei, perioada în care s-a realizat Testul IMM, numărul de IMM-uri consultate, mărimea respondenților - micro, mici, mijlocii - și domeniile în care activează aceștia.