Având în vedere:
a) analiza execuției bugetare derulată pe parcursul primelor șapte luni ale anului 2024;
b) corelarea planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici și cu execuția bugetară pe primele șapte luni ale anului;
c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfășurării normale a activității acestora până la finele anului;
d) asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale ca urmare a majorărilor salariale care au avut loc pe parcursul anului 2024;
e) asigurarea fondurilor pentru cheltuielile cu asistența socială ca urmare a majorării drepturilor de care beneficiază persoanele asistate social;
f) asigurarea sumelor necesare pentru medicamente cu și fără contribuție personală, medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ, precum și pentru spitale generale;
g) alocarea fondurilor pentru plata indemnizațiilor aferente concediilor medicale;
h) asigurarea fondurilor pentru achitarea drepturilor de pensie recalculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare;
i) continuarea achitării plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, la data de 31 august 2024, rezultate din relații cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, respectiv a obligațiilor înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale față de furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, precum și a stingerii unor obligații de plată ale agenților economici/unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale;
j) asigurarea fondurilor necesare finanțării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru școli al României pentru perioada septembrie-decembrie a anului 2024;
k) asigurarea fondurilor necesare pentru finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap;
l) asigurarea fondurilor necesare finanțării gratuității acordate elevilor prevăzuți la art. 83 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, la transportul public local și metropolitan rutier, potrivit prevederilor art. 83 alin. (2) lit. a) din același act normativ;
m) asigurarea fondurilor necesare pentru plata sprijinului sub formă de contribuții care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult locale, pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară;
n) alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;
o) prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare,
ținând seama de faptul că nepromovarea în regim de urgență a prezentului act normativ ar avea drept consecințe negative următoarele:
a) riscul unui impact negativ determinat de imposibilitatea desfășurării corespunzătoare a activității ordonatorilor principali de credite, care nu își vor putea îndeplini rolul, atribuțiile și responsabilitățile stabilite prin actele normative de organizare și funcționare;
b) riscul necorelării planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici și cu execuția bugetară pe primele șapte luni ale anului;
c) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării drepturilor de asistență socială;
d) riscul neasigurării sumelor necesare pentru medicamente cu și fără contribuție personală, medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naționale cu scop curativ, precum și pentru spitale generale;
e) riscul neasigurării fondurilor pentru plata indemnizațiilor aferente concediilor medicale;
f) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru școli al României pentru perioada septembrie-decembrie a anului 2024;
g) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării cheltuielilor de personal ca urmare a majorărilor salariale care au avut loc pe parcursul anului 2024;
h) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării gratuităților acordate elevilor prevăzuți la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, la transportul public local și metropolitan rutier, potrivit prevederilor art. 83 alin. (2) lit. a) din același act normativ;
i) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării sprijinului sub formă de contribuții care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult locale, pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară;
j) riscul neasigurării fondurilor necesare finanțării drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap;
k) riscul neasigurării sumelor necesare pentru achitarea drepturilor de pensie recalculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023, cu modificările și completările ulterioare;
l) riscul nealocării fondurilor pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;
m) riscul neachitării plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, la data de 31 august 2024, rezultate din relații cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, respectiv a obligațiilor înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale față de furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat, precum și a stingerii unor obligații de plată ale agenților economici/unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale,
în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan Boloș Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean
București, 23 septembrie 2024.
Nr. 113.
-----
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.